Prima săptămână de şcoală

"Bine aţi revenit, dragi elevi!" - "Mulţumim... pe naiba!"
Iată-ne din nou la şcoala (sper că nu am mai scris despre asta; nu am verificat). Clasa a X-a, banca a treia de la perete (după poziţionare sau după aşezare, cum vreţi să-i spuneţi dumneavoastră, domnule diriginte!) după un mic conflict (hei, deja m-am obişnuit, anul trecut am avut aceeaşi discuţie).
Prima zi se anunţa a fi deloc spectaculoasă. Ne-am adunat devreme, în curtea liceului, pentru cea mai rece deschidere de an şcolar pe care am trăit-o eu până acum. Până la găsirea colegilor mei am stat cu bobocii (foarte simpatici şi deschişi). Apoi am fost chemaţi în curtea interioară pentru festivitatea propriu-zisă, pe care eu am pierdut-o sub o umbrelă sau care nu a mai avut loc (sincer, după ce am auzit-o pe directoare vorbind am pierdut şirul, dar am impresia că în afară de ea nu s-a mai obosit nimeni să vorbească, ceea ce este bizar). Superdiri ne-a fost alături pe scurta durată a încercării de deschidere onorabilă şi tot dumnealui ne-a anunţat care va fi noua noastră clasă.
După ce totul s-a sfârşit, uzi, îngheţaţi şi nefericiţi, am poftit în clasă. Oaspeţi de seamă: Prea Sfinţitul Galaction (de fapt nu prea ştiu ce grad are) şi Domnul Radu Duda... vreau să zic Principele Radu, un om drăguţ şi inteligent. Bineînţeles, superdiri nu a pierdut ocazia de a ne lăuda, "cea mai bună clasă, cu 5 ore de engleză pe săptămână+o oră de istorie a Marii Britanii" la care s-a adăugat si remarca profei de română "clasa cu cele mai multe diplome". Aş fi continuat şi eu spunând "clasa care a chiulit cel mai mult, clasa care a jucat cel mai mult şeptica", dar a trebuit să mă mulţumesc cu un zâmbet calm şi ironic, pentru că încă sunt în postura de elevă silitoare.
La întrunirea cu Principele au participat decât câtiva elevi, cei îmbracaţi în alb şi negru, iar eu am fost, bineînţeles, colorată şi astfel mi-am pierdut dreptul de a-i asculta cuvântările (slavă domnului). După vreo jumătate de oră de stat în clasă, am fost trimişi spre casă.
Zilele următoare au fost exact cum am prevăzut: deja ne-au băgat în materie şi toţi (mai ales la chimie, fir-ar să fie) se grăbesc de parcă ar fi un final de an. Avem teme, chiar de luni începem să ne pregătim pentru olimpiade. Durata somnului meu a scăzut considerabil şi nu de puţine ori îmi vine să le las baltă. Şi amintiţi-vă: este doar prima săptămână. În fine, o s-o las mai moale.
Pe profesori i-am regăsit la fel ca şi anul trecut. Îmi place modul lor de a ne arăta că nu suntem tocmai proşti (ne pun la muncă adică), îmi plac legăturile dintre noi. Ceea ce regret este că voi face doar info cu d-na Dana, devenind inspectoare şi fiind nevoită să renunţe la orele de TIC. Şi, cum să uit, regret plecarea doamnei Davidenco şi sper că se distrează în călătoriile pe care şi le programase. Îi mulţumim pentru profesoara nouă pe care ne-a adus-o chiar dacă bănuim că multă franceză nu vom şti, dar cu zămbetul pe buze vom fi.
Colegii... cu un plus şi un minus. Plusul este bineînţeles noua bilingvă, Ionela, care, măi frate (mai ales "Măi Horia, drag/c coleg") nu e emo. Minusul, spre surprinderea multora, este Anton, care sper că se distrază anul ăsta în Franţa, pentru că anul viitor se va întoarce tâmpit la cât de puţin se învaţă acolo.
Draga mea Cristina, te rog ca atunci când mai avem o dispută să fii mai originală. Adică dacă eu îţi spun să te duci la psiholog să te rezolve (fiindcă mie nu-mi pasă de urletele şi reproşurile tale, dar mă deranjează la urechi), găseşte şi tu o replică mai bună şi nu îmi mai folosi cuvintele. Dacă vrei să repeţi ce am spus eu, atunci te rog să-mi contruieşti un altar şi să te închini mie ( Mă amuz, e doar o glumă, draga mea... cum să zic eu pe limbajul tău: L@ n@1b@, f@th@! 3 d0@r 0 glum@!").
Ieei... anul ăsta facem psihologie şi chiar sper ca proful să fie mai explicit. Poate mă decid şi învăţ şi-n plus ca să ajung la olimpiadă.
Cam atât de la şcoală! Acasă dorm, ascult muzică şi, mai nou, mă uit la Anatomia lui Grey. De citit, citesc puţin şi aberaţii. Dar în fine, asta e viaţa de licean!

P.S. De fiecare dată când beau ceai din cana mea rapidistă, ai mei rapidişti pierd. Aşa s-a întâmplat şi aseară, dar nu-i nimic, măcar ceaiul e bun!