Astăzi

Din nou la capătul unei zile. Marţi, ultima zi din septembrie şi cât mă bucur! Cu cât trec zilele mai repede, cu atât se apropie Crăciunul mai repede, apoi trecerea în anul nou, după urmând ziua mea, prilej să primesc cadouri micuţe şi drăguţe! (Haide, cine nu aşteaptă cadouri de ziua lui?! Doar nu se bucură cineva că a mai îmbătrânit cu un an...).
Dar să revenim la oile mele. Astăzi, la şcoală, nimic nou! Ah, ba da, am făcut dirigenţie la ora de dirigenţie şi nu matematică! Ăsta da noroc! În plus, azi mi-am promis că nu voi mai încerca să mă introduc în "discuţiile libere" decât dacă cineva mă ascultă. (aici ar merge o muzică şi anume !Albastru de la Luna Amară... se potrivesc cel puţin versurile de început: " De azi n-am să mai fac nimic,/ de jos nu vreau să mă ridic/ stau ascuns în capul meu/ e ce-am ales, e ce vreau eu!")
În pauze, ne-am testat cunoştinţele despre geografie. Şi ce credeţi? Toţi am aflat lucruri noi precum Bruxelles= capitala Olandei sau Liban = capitala Sudanului (sau invers). În fine, în total, noi toţi am ieşit cu plus!
Dragi colegi de şeptică, vă rog a nu mai oferi cuvintelor mele sensuri vulgare! Să nu stricăm aparenţele! :))
După ore am bătut drumul până acasă, apoi am ieşit să vizitez nişte magazine! Pe la 5:30 ar fi trebuit să mă întâlnesc cu fetele, dar cum terminasem mai devreme, m-am decis să merg să-mi clătesc ochii într-o librărie. Cum n-aveam de gând să cumpăr nimic, iar vânzătorul se uita urât la mine, fiindcă îi răsfoiam cărţile şi, în plus, ora întâlnirii se apropia, am întrebat politicos dacă au ceva de Adrian Chivu. Vânzătorul a fost cam nedumerit şi mi-a zis că va cauta, deşi pariez că nu are ce să găsească (oraş mic, cărţi puţine).
Cu fetele am mers la Romfra, pentru a ne lua nişte cărţi de la biblioteca franceză şi engleză, dar nu era nimeni acolo. Am aşteptat, timp în care am făcut nişte dezvăluiri fantastice!
Apoi, încă o tură de magazine şi înapoi acasă. Foarte obosită datorită faptului că am ratat somnul de după-amiază!

Plagiem şi suntem populari

Mai devreme mă uitam pe diverite bloguri, când am dat din întâmplare peste un anumite domn (voi pune imediat link către blogul dumnealui).
Toate bune şi frumoase, nu obişnuiesc să critic articolele de pe bloguri, doar că atunci când văd că cineva copiază/plagiază/imită mă enervez instantaneu. La fel s-a întâmplat şi de această dată, când faimosul domn pretindea că a avut "o convorbire haioasă cu cineva din Filipine". Dar ce să văd eu? Era aceeaşi discuţie pe care o văzusem acum câteva luni pe un anumit site (voi pune imediat link-ul).
Iată sursa nemulţumirii mele:
”(17:52:22) question
(17:55:22) ?
(17:55:39) how do I say “i love you” in Romanian
(17:55:52) I want to put it on my girlfriends birthday cake
(17:55:57) “ia pula!”
(17:56:06) thank you so much
(17:57:37) np ”
şi iată şi locul unde iniţial a fost pusă această glumă fumată, care şi-a pierdut treptat puţinul farmec pe care l-a avut vreodată. Să se observe, vă rog, data la care a fost postată şi data la care domnul meu şi-a însuşit-o!
Acestea fiind spuse, se poate remarca dorinţa incredibilă şi neruşinată a unora de a ieşi în evidenţă pe spinarea altora. E grozav ca într-un grup să fii tu cel care spune glumele bune, dar ar fi perfect ca glumele să fie ale tale şi nu copiate (Pentru amatorii de desene animate: aminiţi-vă episodul din Copiii de la 402, când Jessy învaţă bancurile dintr-o carte, deznodământul fiind nu tocmai plăcut pentru el).
Şi cine spunea că trebuie să asculţi manele ca sa faci parte dintr-o astfel de categorie? Priviţi şi minunaţi-vă: tipul meu este rocker, vezi-doamne! Dar fiecare pădure are şi uscăciunile ei!
În final, aş vrea să-mi scuzaţi excesul de elan; ştiu că eu nu pot corecta defectele altora (sau ceea ce văd eu defect), pentru că, în primul rând, şi eu am destule, dar măcar nu încerc să îmi însuşesc cuvintele altora!

Cât de mult poate face o singură literă

Paul: azi ce-ai facut ?
Crina AK: m-am trezit la 1 si ceva
Paul: mega
Crina AK: am citit foarte putin
Crina AK: am stat la calc
Crina AK: am scris la roman
Crina AK: m-am uitat la Anatomia lui Grey
Paul: ce roman ?
Crina AK: unu in engleza
Crina AK: Wuthering Heights
Paul: aidca ai scris ?
Paul: scrii un roman ?
Crina AK: la romana

Discuţie de acum câteva minute! Aşa că, dragii mei, nu neglijaţi importanţa unui lucru ce vi se pare mic!

Legarea picioarelor

Chinezii au sustinut timp de milenii ca acesta practica face ca femeile sa fie irezistibil de frumoase. Chiar circula o zicala conform careia chiar si o fata urata are sanse sa se marite daca i se leaga talpile picioarelor din copilarie. Legarea talpilor fetitelor chineze pentru a stopa astfel procesul natural de crestere, este un obicei mai vechi de 1000 de ani. Chinezii incepeau sa infasoare picioarele fetitelor inca de cand acesti copii aveau varsta de 4 ani. Datorita legaturilor stranse, oasele labei piciorului si degetele erau fracturate repetat pana cand se deformau. Scopul final era obtinerea unor picioare mutilate care nu depaseau 10-15 cm chiar si in cazul unei femei in varsta de 30 de ani. Pentru inceput, picioarele erau imbaiate zilnic intr-o solutie fierbinte, compusa din diferite ceaiuri de plante, amestecate cu sange de porc sau caine. Acest amestec lichid dizolva carnea necrozata sau putreda, vindecand in acelasi timp ranile. Apoi unghiile picioarelor erau smulse cu clestele pentru a se preveni cresterea acestora. Fiecare deget era rupt si bandajat in fese umede care, pe masura ce se uscau, strangeau si micsorau piciorul, impingand oaele fracturate spre calcai. Chinezii considerau o astfel de femeie cu talpile diforme ca fiind extrem de atragatoare din punct de vedere sexual…
Acest obicei a fost interzis de regimul comunist. In prezent, mai traiesc in China aproximativ 120 de batrane care au avut picioarele legate din copilarie. Evident, se deplaseaza doar in scaunul cu rotile.

Asta mă face să fiu puţin mândră!
Tocmai s-a terminat şi weekend-ul! De mâine, încă 5 zile de şcoală!

Două

Am terminat de vizionat mai devreme ultimul episod din sezonul II, Anatomia lui Grey. Aş vrea să pot spune că urăsc episoadele emoţionante şi cu final relativ trist. Adevărul este că urăsc doar faptul că nici măcar într-un film nu se întâmplă cum vreau eu şi puterea mea de a anticipa este limitată.
Sunt multe lucruri interesante în serialul ăsta, "fiecare episod are morala lui", "e un film complet" (astea sunt citate). Cred că ceea ce m-a răscolit cel mai mult a fost întrebarea din finalul unuia dintre episoade: "Dacă ai şti că azi e ultima zi a ta, ce ai face?".
Nu pare mare lucru, probabil mulţi s-au gândit la lucrul ăsta. Mie mi se pare necinstit faţă de tine să îţi faci planuri pentru "ultima ta zi" atâta timp cât eşti o persoana sănătoasă şi grijulie. Bineînţeles, cu toată atenţia pe care o acorzi pentru a evita posibilele accidente ce te-ar putea pune faţă în faţă cu "ultima zi", nu eşti în totalitate asigurat. Sau la fel de bine, oamenii credincioşi ar putea crede ca vine sfârşitul ş.a.m.d. Dar, cum am zis şi mai sus, nu mi se pare corect să te gândeşti la ceva atât de urât cât timp te simţi în siguranţa.
Deci, ţinând cont de toate astea, presupun că nu ar fi trebuit să fiu aşa de marcată de acea întrebare. În schimb, am stat puţin şi m-am gândit la ce aş face eu dacă aş afla data mea finală. Nu am ajuns la nicio concluzie, dar acum nu mi se mai pare mare lucru.

Şi, pentru că ce am scris mai sus este plictisitor şi fără importanţă, citiţi următoarele:
Cred că dacă vrei să fii o persoană complexă ar trebui:
-să crezi că omul este fiinţa perfectă (nu sunt deloc de acord, iar motivaţia este evidentă);
-să-ţi fie frică de psihologi şi să pui la îndoială rolul lor, dar, în acelaşi timp, să crezi în ursitoare. Pe cealaltă parte, să consideri că mâna destinului este doar o metaforă şi că viaţa e aşa cum ţi-o construieşti (ouch, idei diferite, expuse în acelaşi paragraf);
-să ai o părere strălucită despre clasici, aşa de bună încât să-ţi doreşti ca perioada de naştere a diverselor opere să se fi sfârşit odată cu ei. De asemenea, să consideri că drama este o creaţie vulgară a romanticilor, iar romanul tău preferat să fie ciuma;
-să demonstrezi că eşti superstiţios, dar să susţii contrariul;
-să dramatizezi tot ceea ce spui şi să gesticulezi mult;
-etc.
Am exagerat, ca de obicei, spunând "persoană complexă", dar vorbesc despre un fel de cunoştinţă de-a mea care m-a uimit şi m-a amuzat teribil. Dar este un om bun şi are multe calităţi, care sper să se întindă şi asupra mea.

E 1 fără un sfert, sâmbătă, şi mă plictisesc. Sunt gata să (mă) răcesc şi să rămân aşa până la Crăciun.

Cercei

Astăzi am fost la Diana şi mi-a făcut trei perechi de cercei foarte frumoşi. Şi are mulţi alţi cercei pe care îi puteţi viziona şi cumpăra aici !

P.S. Aştept mulţumiri din ambele tabere!

Rezumat glorios al zilei de astăzi

Pentru început, o lămurire: glorios pentru că este joi, ceea ce înseamnă că mâine urmează vineri, 25 septembrie, ziua când ar fi trebuit să am 8 ore, dar, datorită unor modificări speciale (nevoi ale elevului mai precis), voi termina la 13:00.
Şi acum rezumatul propriu-zis:
Trezirea, ca de obicei, la 7:00, sonerie Dave Matthews-Oh, ceea ce înseamnă că mă trezesc încet şi sigur, fără chinurile provocate de melodiile zgomotoase pe care le-am tot probat ca alarme. După, detalii, detalii, detalii...
În final, am ajuns la şcoală, a treia din clasa chiar, deşi unul dintre însoţitorii mei se plângea că vom întârzia.
Prima oră: mate. De data asta, spre surprinderea mea, nu am mai ieşit la tablă şi am putut să-mi savurez liniştită dimineaţa.
Dar liniştea mea a fost stricată de profesoara de istorie a Marii Britanii, care a intrat în clasa "chitită" spre a ne preda o lecţie plictisitoare despre "celci" (mă refer la celţi, bineînţeles). Dar ideea e că şi modalitatea de predare a fost neplăcută în sensul că a scrie pe tablă nişte date şi apoi a-i pune pe elevi să le citească nu e cea mai bună idee dacă vrei să-i motivezi să înveţe.
Ora următoare a fost cea de geografie. Profesorul a avut o problemă, nu a putut ajunge şi din acest motiv noi am avut undă verde la jucat şeptică. Cea mai bună zi de până acum pentru echipa mea (+Andreea şi Robert) câştigând aproape toate jocurile. Cred că suntem priviţi ca nişte maniaci, dar prefer asta decât nişte activităţi ce pot produce accidente (hei, se întâmplă multe prin şcoli!).
A patra oră: română. Ideea este că în ora asta m-am convins că nu îmi plac discuţiile libere. De fapt, nu-i vorba despre "a-mi plăcea". Aş spune mai degrabă că, pur şi simplu, nu pot participa la ele. Fiecare se îngrămădeşte să-şi spună părerea, profesorul îl ascultă pe cel cu voce mai puternică, iar eu stau liniştită în banca a treia şi aştept un moment de tăcere pentru a-mi mărturisi şi eu credinţele. Evident, acel moment în care toţi tac şi mă ascultă pe mine face parte din imaginaţia mea şi până acum nu s-a întâmplat, aşa că am decis să-mi păstrez părerile, ca o egoistă, doar pentru mine.
La info a fost distractiv. Un coleg a ieşti la tablă să rezolve un exerciţiu simplu în Pascal, numai că trebuia să pună condiţie ca latura cubului pe care îl analiza să fie mai mare decât 0. Dar nu ştiu cum se face că al meu coleg s-a pierdut şi chiar a încercat la sfatul profesoarei să deseneze un segment de -3,5 unităţi. Cum? A luat axa numerelor reale şi în stânga "punctului 0" a numărat 3,5 unităţi şi acela a fost segmentul nostru cu latură negativă. Ca temă avem de reprezentat un cub cu latura de 0 cm. Să vedem ce curajoşi şi inventivi mai sunt prin clasă!
La psihologie am făcut mai mult dirigenţie. Mi se par oarecum plictisitoare clipele astea, pentru că fiecare prof vine la un moment dat cu ideea de a ne învăţa cum să ne purtăm. Şi, încă o dată, nu îmi plac discuţiile libere şi haotice.
Ultima oră a fost cea de engleză, pentru că mini-greva noastră nu a avut niciun efect. Exerciţii, exerciţii şi iar exerciţii. Numai că profa a fost interesată să afle care dintre noi are talent muzical. Şi ce credeţi? Draga mea Cristina m-a recomandat pe mine. Probabil ca unii oameni nu înţeleg diferenţa dintre a te simţi bine, cântând de plăcere şi a avea o voce armonioasă, la fel cum unii oameni nu înţeleg că dacă cineva tace înseamnă că are un motiv pentru asta.
După ore, am dat o tură prin magazine. Chestii drăguţe, dar nimic din ce aveam eu nevoie. Aşa că m-am întors acasă, unde, după ce am vizionat un episod din Anatomia lui Grey, am dormit şi apoi am lucrat puţin la franceză (Mulţumesc, Horia, pentru ajutor!).
În concluzie, o zi obişnuită şi deloc surprinzătoare. Dar aştept weekendul!

P.S. PLAGIÁ, plagiez, vb. I. Tranz. A-şi însuşi, a copia total sau parţial ideile, operele etc. cuiva, prezentându-le drept creaţii personale; a comite un furt literar, artistic sau ştiinţific. (Pr.: -gi-a) – Din fr. plagier. (din DEX)

Cât de mici suntem...

Am citit un articol interesant pe descopera.ro. De fapt, mai mult m-au impresionat imaginile. Pentru articolul despre "cât de mici suntem în Univers", apăsaţi aici

Şi ca bonus, despre presupusul sfârşit al lumii:
Un studiu realizat in anul 2006 pe 1700 de elevi din colegiile americane a demonstrat ca 40% dintre acestia cred cu tarie in existenta fantomelor si caselor bantuite. Surprinzator, peste 60% dintre elevi refuza sa creada in doctrina crestina, in schimb sunt convinsi de existenta reincarnarii, a contactului cu persoanele decedate, a telepatiei, OZN-urilor sau a profetiilor.

O statistica a reputatei organizatii Gallup arata ca aproape 20% dintre cele 1720 de persoane intervievate in cadrul unei campanii studentesti cred ca Bigfoot si Monstrul din Loch Ness vor fi descoperiti in urmatorii ani, in timp ce aproape 30% considera ca asteptarea va fi una de durata.

23% dintre studentii in primul an al Universitatii din Oklahoma, 31% dintre cei aflati in anul terminal si 34% dintre cei care au absolvit aceasta institutie de invatamant sunt convinsi ca fenomenele paranormale reprezinta o realitate curenta.

Sursa: http://www.descopera.ro/stiinta/3114565-fascinatia-fricii


P.S. Renunţ la poezia zilnică.

Dragostea de Mircea Cărtărescu

Dragostea
Mircea Cărtărescu

1

deasupra mamei răsărise un curcubeu negru.
pe-atunci mama era doar o fetiţă
şi părul ei era din şuvite de diamant.
ea se opri din jocul ei
îşi netezi rochiţa
şi privi înspre curcubeu.
era un curcubeu negru şi de atâta negru scânteietor
pe câmp muşeţelul se întunecase.

mama privi înspre curcubeu.
era atât de jos, că aproape-l putea atinge cu buzele
iar părul ei electrizat, transparent
se lipea de tuburile moi, ca de orgă.
roşul curcubeului era negru.
şi oranjul lui era negru.
şi galbenul lui era negru.
şi verdele lui era negru.
şi albastrul lui era negru.
şi indigoul lui era negru.
doar violetul lui rămânea violet.
violetul lui era un şuvoi care se pierdea în mare.

mama ştiu atunci că este pierdută.
avea să cunoască dragostea.
şi brusc umbra ei pe safaltul cald din floreasca
se împodobi cu vene şi oase.
mama sui într-o corabie din pânză de păianjen
şi o porni în sus pe curcubeu.

umbra ei, cu vertebre şi intestine
îi continua joaca.

2

era o corabie din pânză de păianjen.
călătorea pe marginea curcubeului negru
ca pe marginea unei batiste cu chenar.
mama vedea în jur norii de staniol
care îi reflectau chipul.
din când în când, bombardierele americane
se încurcau în cuiburile de păianjen
ale tambuchiului, ale bocaportului
dar mama, la etravă
le apuca delicat între degete
şi le lansa apoi, descurcate şi zbârnâind
ca pe nişte modele din balsa şi celofan.

încă era curajoasă, deşi în corpul de porţelan
picurase stropul de sânge.
deşi părului ei săpat în diamant
i se tociseră vârfurile.
deşi sub bluza ei de gumă arabică
i se arcuiseră sânii.
încă era curajoasă
încă era orbitoare.

3

umbra mamei, printre vilele verzi,
printre tecarii albaştri
aruncă un ciob de sticlă în casuţe reci de şotron.
veni amurgul
ca un animal de carne transparentă
ca o floare cu petalele de gingii.
venira apoi stelele
şi începură să pască vilele verzi
tecarii albaştri.
umbra mamei căpăta organe ciudate:
trese,
decoraţii,
cravase.

îi crescu păr pe piept şi pe antebraţe.
îi crescu păr pe falangele degetelor.
îi crescu capacitatea craniană.
dar asta nu avea să-l salveze.

4

o pisică deschise ochii şi văzu o farfurie neagră
în care o femeie neagră îi turna un fir de lapte negru.
un vatman intră într-un depou negru.
un fluture se aşeză pe un zid negru.
doar curcubeul mai scânteia
aruncând flăcări negre.

venise vremea dragostei, sfârşitul lumii.
venise apocalipsa, care e dragostea.
venise fiara care latră flacăra
venise aparatul cu manometre, cadrane, cilindri, biele, bujii, globuri de sticlă, curele de transmisie
şi care pompa sub pielea stelelor ameţeala
venise pipăitul cu mirosul în lesă
venise vazul cu auzul în colivie
venise fiinţa cu neantul încolăcit după gât
venise înghesuiala, fier lângă plastic, oţel lângă sticlă, enzime lângă ciment,
clor lângă pânză şi frunze în glande şi oase în rouă şi
ochi în stilouri şi fălci suprapuse şi gheare şi pioneze
şi nori şi păpuşi şi oceane

totul în tot
tot peste tot
dinţi în dinţi şi gură în gură şi sex în sex şi coaste în coaste
şi istorie şi piuliţe şi figuri de stil
şi permanganat de sodiu şi flori cu petale, sepale, stamine, pistil
toţi iubind totul
toţi fecundând totul
peste tot numai apte şi apti
numai icre şi lapţi
încât cosmosul de lumine
văzut de departe, e doar fiara care se împreunează cu sine
fiara din apocalipsă
eclipsă de spirit,
eclipsă.

5

dar mama era deasupra
era încă de neatins
ea naviga pe arcul curcubeului deasupra lumii negre
şi oasele iliace îi crescuseră ca nişte aripi gălbui, ca de flutur,
mama-şi lua zborul vâslând din oasele iliace
peste acoperişuri şi paratrăznete
până ajunse în lună.

6

luna era un mare balon de săpun
ce reflectă în curbură lumea de jos
ea atrăgea copacii şi scotea petalele din boboci
ea forma în profunzimea pământului florile de mână
ea pieptăna cristalele de cuarţ
deşuruba femeile bătrâne ca pe păpuşile chinezeşti
şi scotea din ele adolescente
deşuruba adolescentele şi scotea fetiţe
deşuruba fetiţele şi scotea un oftat.
luna cea galbenă
plutea deasupra curcubeului negru
iar mama pătrunse în ea, se ghemui acolo
lipindu-şi aripile una de alta.

7

umbra mamei se zbătea-n plină dragoste
cu uniformă ferfenită, cu buletinul fâşii
îşi croia drum prin dor, prin langoare
prin luxură, prin pasiune, prin emoţie, prin lascivitate
căci
- dragoste ! urlau caloriferele
- dragoste ! draperiile
- dragoste ! magazinele de piese auto
- dragoste ! şobolanii
umbra mamei printre răcitoarele negre
cu gheaţă neagră, făcea paşi negri
zgâriat de uneltele negre-ale dragostei.

8

luna cea galbenă
plutea deasupra curcubeului negru.
aripile mamei începură să se destrame
faţa i se lăţi, ochii se spălăciră
până substanţa corpului ei se omogeniza cu a lunii.
doar scheletul subţire se mai văzu
prin transparenţă, o vreme.

9

tata văzu deodată răsărind luna.
deasupra bucureştiului, deasupra atelierelor ITB
răsărise luna mai mare decât pământul.
şi toate obiectele negre şiroiră umbre colorate
şi umbra mamei, tată, şiroi o umbra colorata
cu trupul subţire şi craniu enorm.
dragostea neagră nu era dragoste.
sculele negre nu erau scule.
fusese fiară, coşmarul negru, apocalipsa, trezia
fusese realul, stihia.
"ciudat vis am visat", gândi tata
"în care se făcea că lumea există".

10

craniul tatălui deveni uriaş
gândirea sa deveni infinită
voinţa sa deveni fără frână
puterea sa deveni fără margini.
privi oraşul şi oraşul se dărimă.
spuse o vorbă şi galaxia se sfărâmă
întinse aripi şi se înalţă
vâslând înspre stele
străpungând cu imaginaţia miliarde de lumi paralele
simţând pe spinare curentul rece al sorilor
dărâmând cu aripi de liliac orice scară a valorilor
prin probabil, prin veşnic, prin niciodată
înota cu faţa nealterată
pe când respiră
trecuturi şi viitoruri de mucava.
între degetele perlate
purta o floare cu patru petale unificate
şi purta un ochi albastru în loc de craniu
de care îi atârnă corpul subţire şi straniu.

11

tata ajunse în faţa lunii.
scheletul mamei se topise-n substanţa ei.
luna emise o limbă de flacără
şi ceea ce era nici tu, nici eu, nici el
persoana a patra de neconceput, se târî înspre globul de foc.
şi dragostea avu loc.

12

şi dragostea avu loc
şi globul întră în vibraţie
şi-n jurul lui se adunară - de unde? de când? -crochiuri şi guase
proiecţii ortogonale, machete, simulări pe calculator
scheme de maşini, materiale didactice
formule algebrice.
şi-n acest nor ireal sfera se sfărâmă
în doua, în patru, în opt, în şaisprezece
în treizeci şi două, în şaizeci şi patru
până deveni un arici de mare, apoi un viermişor,
un peşte primitiv, o broască, o pasăre
un oposum, un cimpanzeu, un copil
un val, un astru, o floare,
un nor, o cascadă, un cleşte,
un viscol, o poezie, un sabot, un tramvai
o lume, o muscă, o structură economică, un preot, un icosar
amintirea unei nopţi de dragoste, proiectul frăşinului de a mai înfrunzi
o dată, zâmbetul inconfundabil al cristinei, toate ferestrele, tuturor blocurilor din toate oraşele lumii, toate bacteriile existente în corpul oceanului, o vulpe
care udă zăpada de sânge rozându-şi piciorul prins în capcană, dragostea, ura, agonia, fatalitatea, toate manuscrisele şi tipăriturile, rasele de oameni care
vor exista peste zece miliarde de ani, camera în care scriu acest poem şi fiecare literă din el, posibilitatea de a nu fi scris niciodată nimic, de a nu fi
mircea cărtărescu şi de a nu fi existat niciodată şi de a nu fi existat nimic niciodată
căci dragostea este totul
iar totul este făcut mai ales din nimic.

Ziua mea cu doar o oră de curs

Începutul de an vine întotdeauna cu o mulţime de probleme pentru profesori, care, aproape mereu, reprezintă portiţe salvatoare pentru elevii care îşi asumă riscuri. La fel s-a întâmplat şi astăzi.
După ce am primit orarul cel nou, în clasa s-a format o mică revoltă, deoarece noi, clasa de bilingv, avem orele de engleză puse aproape în fiecare zi de la 2 la 3, ceea ce înseamnă ultima oră. În plus, ziua groazei, ziua cu 8 ore este vineri, ceea ce ni se pare o aberaţie, pentru că în ziua de vineri randamentul nostru este scăzut şi toate gândurile noastre sunt îndreptate către weekend.
Prima oră de astăzi ar fi trebuit să fie ora de sport după orarul vechi şi ora de franceză după orarul nou. Dar nu a mai fost deloc oră de curs. Următoarea - matematică.
Aşa că am decis să plecăm după. Zis şi făcut! Deci iată-mă acasă de la ora 11:30 (după ce m-am plimbat puţin). Mâine va trebui să ne înfruntăm profesorii, dar şi să ne cerem scuze. Sperăm că se va lăsa fără absenţe.

Dragostea de Bogdan Iancu

Îmi pare rău că nu am mai găsit blogul unde am citit prima dată aceasta poezie. Am căutat-o în arhiva, dar versurile sunt scrise unul în continuarea altuia. Totuşi, pentru că îmi place mult, voi pune poezia chiar şi sub forma aceasta:

Dragostea
Bogdan Iancu

cand esti mica dragostea e atunci cand primesti martisoare (tina are cea mai pufoasa si mai mare colectie de martisoare din bloc) si dragostea-i atunci cand scrie in oracol “ce culoare au ochii lui” si “ati vrea sa fiti prieteni sau sa va casatoriti?” si pana la urma el intoarce ochii in alta parte si se imprieteneste sau se casatoreste cu altcineva si fumeaza apoi o tigara si atunci dragostea e atunci cand suferi-ca-proasta cand iti pare rau, cand incepe un blues la un chef si iti dau lacrimile si lui ii transpira palmele ar vrea sa stie tot despre tine. dar mai ales dragostea-i atunci cand e vara si ti se rupe tocul pantofului in asfaltul incins - e semn ca cineva se gandeste la tine. face vraji. te vrea inapoi. pe trotuarul din fata blocului zeci de tocuri stralucesc in lumina dupa-amiezei, sfaramate dar demne. ca laserele lu jean michel jarre in concertul de la shanghai, desenand hotarul dintre noi si restul orasului si dragostea cea mai mare e atunci cand george de la trei face avioane - scrisori catre tine si atunci cand cafeaua-i fierbinte iar tanar si nelinistit s-a terminat tot dragoste e. si tot in inima te pisca si-ti urla: mi-e dor! dragostea claxoneaza in fata blocului cand te faci roscata la coafor are nervi, da din picior. dar si mai dragoste e atunci cand din blocul de vis-a-vis un voyeur te atinge cu o pata mare de soare (asa, ca-ntr-un vis) reflectata-ntr-o oglinda. tu in fata altei oglinzi te machezi si intre blocul B0 si blocul A4 voyeurul acela iti da sah-mat cu pata lui de lumina intinsa curajos peste strada. dragostea-i si atunci cand va despartiti si el “nu-ti da papucii” doar ca “tu meriti ceva mai bun”, te saruta pe frunte, apoi tu nu-l mai lasi sa-ti stearga si lacrimile si vine vara si se termina scoala, vin femeile de serviciu si spala tabla sterg pe jos, spala bancile si nicaieri nu mai scrie I love you si dragostea incape toata in apa plina de detergent, apoi incape toate-ntr-o carpa murdara si rupta pe margini si-apoi ramane sa petreaca vara intr-o galeata rosie pe care femeia de serviciu o uita in fiecare an intr-un colt al cancelariei.

Voi continua să caut poezia şi, în cazul în care o găsesc, o voi scrie aici aşa cum ar trebui. Îmi pare rău, dar nu am vrut să delimitez eu versurile de teamă să nu comit vreo eroare!

Şi acum o melodie pe care am ascultat-o acum 10 minute pentru prima dată:

Ce îmi place...

Mai devreme am pomenit despre o listă, deci iată despre ce este vorba. De ceva timp îmi doream să întocmesc şi eu o listă în care să spun ce-mi place. Nu e mare lucru, ştiu, dar o s-o fac oricum. Aşa că...
Îmi place/plac:
-să calc pre frunze toamna şi să foşnească;
-să calc pe zăpadă şi să scârţâie;
-să aibă marea valuri imense care să mă doboare imediat;
-ceasul meu pe care l-am primit de la Alina şi Ale:
-să vorbesc despre Nichita Stănescu şi să susţin că s-a reîncarcant în mine, iar cei care mă ascultă să mă creadă şi să mă considere obsedată;
-să beau Coca-Cola, dar celorlalţi să le spun că nu e bine să bea;
-să-mi ceară sfatul persoane pe care nu le cunosc foarte bine, astfel încât să fiu detaşată şi să răspund sincer;
-scrisul mic şi delicat al Mirunei;
-scrisul mare şi nemodificat în orice situaţie al Andreei;
-să-i dau melodii/poezii lui Paul şi apoi să le comenteze;
-să-i cer ajutorul lui Horia la teme, chiar dacă nu am nevoie;
-să primesc mesaje drăguţe după miezul nopţii pe care le citesc, apoi le şterg, iar dimineaţa nu mai ştiu despre ce era vorba;
-patul meu mare şi pernele pufoase, mai ales după o zi obositoare la şcoala;
-să mă laud că am pierdut două perechi de ochelari într-un timp foarte scurt, chiar dacă aş fi preferat să fiu mai atentă şi acum să am ambele perechi;
-să scriu foarte repede la tablă, la mate, iar ceilalţi să nu mai poată să mă urmărească (bine, asta se întâmpla mai mult în generală);
-să vorbesc foarte repede atunci când nu sunt extrem de sigură, iar cel care mă ascultă să fie derutat şi să o lase baltă;
-să o fac pe insensibila, dura, indiferenta, iar ceilalţi să mă întrebe uimiţi "Ţie chiar nu-ţi pasă?" (bine, doar câţiva ştiu de ce îmi place imaginea asta);
-să tac şi să îi studiez pe ceilalţi într-o discuţie;
-momentele din tabere când toţi îşi împart mâncarea, când se stă până târziu şi se fac promisiuni precum "O să ţinem veşnic legătura!";
-glumele lui Matei;
-umorul involuntar al noii profesoare de franceză;
-ciocolata cu mentă;
-ironia dirigintelui meu din generală şi a profesorului de muzică din generală;
-să se audă pianul din sala de muzică atunci când grupa mea de engleză merge în internat, în săliţă;
-să vorbesc cu oameni mai mari decât mine;
-feţişoara pe care o face Richie atunci când îl mângâi;
-unele vise din timpul nopţii;
-să mă plimb cu Diana;
-să susţin că sunt îndragostită de diferite celebrităţi, când, de fapt, nici nu îmi plac aşa mult;
-să primesc mesaje pe youtube şi oamenii să-mi ceară diverse melodii;
-mama dupa 1 noaptea când e foarte amuzantă;
-discuţiile "filosofice" cu prietenii mei care se termină mai mereu cu hohote de râs;
-calmul dirigintelui meu care la început mă scotea din sărite;
-să citesc păreri asemănătoare cu ale mele;
-să mă contrazic;
-să citesc, să mă uit la filme, să scriu chestii pe care apoi le arunc;
-să mănânc mere, caise, corcoduşe direct din pomi.

Şi aş putea să continui aşa cel puţin încă o oră. Presupun că elementele esenţiale le-am uitat ca de obicei, dar nu contează. Oricum mă modific în fiecare zi!

Viaţa la şcoală

Ei, da, trezirea la ora 7:00, graba de a te spăla, de a te îmbrăca, de a aduna toate lucrurile de care ai nevoie în ziua respectivă, toate acestea încep să devină o rutină şi, spre surprinderea mea, rutină care îmi prieşte. De altfel, nici pauzele dintre ore nu mai sunt umplute cu lupte între colegi, repetiţii "tocilăreşti" ale lecţiilor sau plimbări prin curtea liceului, pentru că, dragii mei, clasa a X-a A are o nouă preocupare şi anume jocul de şeptică. Astfel în fiecare zi 6 oameni (uneori mai mulţi) se strâng în jurul băncii mele şi a Mirunei pentru a participa sau pentru a admira jocul de cărţi.
Astăzi, pe durata unei pauze, am fost în echipă cu Andreea (ca de obicei) şi cu Robert, adversarele noastre fiind Miruna, Andra şi Ionela. Într-una dintre cele mai încinse partide, Andra a pus la înaintare la a doua mână un 12 (eu îi spun J) şi aşa ne-am vărsat toate punctele, toate tăieturile până la ultima carte, uitând pe parcurs cu ce se începuse. La final, Robert era singurul cu o carte în mână şi reprezenta salvarea noastră. Cartea pe care el a aşezat-o era, spre suprinderea iniţială a multora, un J.
Reacţiile după cum urmează:
Andra şi Miruna: "Yeeeeee!!!!!" (ridicându-se peste banca şi bătând palmele)
Ionela: confuză şi neînţelegând
Eu, Andreea şi Robert: Era J jos!!! 12 a fost prima carte!! V-am bătut!
Matei (auzind strigătele noastre): Ce e, mă? A câştigat Steaua Liga Campionilor?

----------------------------------------------

Prima oră de antreprenorială. Profesorul a decis să ne capteze atenţia povestindu-ne despre celebrul Bill Gates, iar urmările au fost pe măsura aşteptărilor. La un moment dat, Miruna a calculat cam cât ar face cele câteva zeci de miliarde de dolari ale lui Gates in RON. Încercând să citească rezultatul:
Miruna: Sunt 11 bilioane...
Andreea: Nu există bilioane în limba română!!!
Eu: Există catralioane!
Partenerii de discuţie: =))=))=))

Mai târziu, în aceeaşi oră, colegii mei au început să-şi mărturisească dorinţele:
Liviu (btw, La mulţi ani!): Într-o viaţă viitoare o să fiu fiul lui Bill Gates!
Mofte: Şi eu mă mărit cu tine!
Matei: Iar eu o să fiu copilul vostru!

----------------------------------------------

Ştiu că scrise aici întâmplările acestea îşi pierd din farmec, dar pentru noi au fost momente foarte amuzante, care ne fac viaţa la şcoală mult mai uşoară.

P.S. Mai târziu, după Anatomia lui Grey şi după somnul de la amiază, voi scrie o listă şi voi posta o poezie care îmi place mult! Şi, yeee, mi-am luat Ediţia de colecţie cu Semnal M!

Prima mea lecţie de psihologie

Dragii mei, azi am fost nevoită să învăţ la psihologie şi, fiindcă schiţa făcută de proful meu mă nemulţumea, am decis să caut ceva mai multe informaţii în câteva cărţi pe care le-am găsit prin bibliotecă. Doar că am dat de prea multe detalii, aşa că am reuşit să scot ceea ce mi s-a părut mai important. Fiindcă nu aveam niciun subiect pentru blog, m-am hotărât să scriu toate aceste lucruri aici.

Problema naturii psihicului, a specificului acestuia în raport cu alte fenomene, a modului său de organizare, stucturare şi funcţionare a stârnit vii controverse, ajungându-se la conturarea unui tablou foarte variat de puncte de vedere.
În psihologia contemportană, definirea noţiunii de psihic se realizează pintr-o serie de raportări corelate:
a) raportări la lumea externă (reflectarea şi informaţia);
b) raportări la substratul material;
c) raportări la factorul timp;
d) raportări la starile de necesitate şi la sarcinile de adaptare.
Psihicul este o modalitate prin care omul există ca fiinţă în acelaşi timp biologică şi socială, deci ca fiinţă biosocială.
Avem de-a face cu un continuum, care se întinde de la celenterate până la omul contemporan. În cadrul lui se impune, însă, a se desprinde şi delimita anumite trepte şi niveluri din punct de vedere calitativ.
Aşadar, psihicul uman, pe lângă nişte elemente comune sau asemănătoare cu psihicul animal, posedă şi caracteristici proprii, calitativ distincte, care trebuie recunoscute şi analizate ca atare.
Bunăoară, se ştie că psihicul uman este obiectiv şi subiectiv, material şi ideal, determinat şi determinant, apare în calitate de proces, dar şi de produs, există în stare latentă (interiorizată) şi în stare manifestă (exteriorizată), dispune de manifestari normale, dar şi patologice.

Procesele psihice sunt procese informaţionale dotate cu autoreglaj. Aceste procese psihice se împart în:
-cognitive;
-reglatorii.
Procesele psihice cognitive sunt alcătuite, la rândul lor, din cele elementare (senzaţii, percepţii, reprezentări - prin care se realizează cunoaşterea senzorială) şi din cele reglatorii (gândirea, limbajul, imaginaţia, memoria - care asigura cunoaşterea raţională).
Procesele psihice reglatorii sunt reprezentate de motivaţie, voinţă, atenţie şi afectivitate (căutând în mai multe cărţi şi pe net am descoperit că astea nu sunt întotdeauna aceleaşi, dar în fine... le-am trecut pe cele predate de proful meu).
Procesul psihic este definit prin trei parametrii:
-conţinut informaţional (vizează anumite laturi ale realităţii);
-funcţii şi structuri operaţionale;
-modalităţi subiective şi comportamentale caracteristice.

Un sistem este un ansamblu de elemente aflate în interacţiune ordonată, non-întâmplătoare, din care rezultă proprietăţi ale ansamblului diferite de proprietăţile elementelor componente. Ca sistem supercomplex, psihicul uman posedă o anumită schemă internă de organizare, de dispunere şi poziţionare a elementelor componente, de diferenţiere modală şi relaţionare funcţională. La baza organizării lui stau două principii esenţiale: principiul diferenţierii şi principiul integrării, ambele subordonate legii generale a dezvoltării.
Sistemul psihic uman cuprinde conştiinţa, subconştientul şi inconştientul.
Inconştientul reprezintă nivelul primar al organizării psihicului, structurat pe baza trebuinţelor biologice înnăscute şi a mecanismelor reflexe de satisfacere a lor. Deşi problema inconştientului a fost o preocupare a filosofilor germani dinainte lui Kant, dezvoltarea ulterioară a noţiunii de inconştient se datorează lui Sigmund Freud, părintele psihanalizei. Ideea că omul este condus de forţe inconştiente, care scapă controlului conştiinţei, este adusă în prim-plan.
În această zonă sunt ascunse conflictele şi traumele acumulate în prima parte a vieţii (0-5 ani), care influenţează comportamentul şi emoţiile şi cauzează unele tulburări severe cum ar fi isteria.
Freud consideră că personalitatea este alcătuită din trei părţi: Sinele (conţine imbolduri lăuntrice, pulsiuni şi instincte; se bazează pe principiul plăcerii şi poate reacţiona extrem), Eul (funcţionează pe baza principiului realităţii într-o manieră în care dorinţele Sinelui să fie satisfăcute în concordanţă cu realitatea) şi Supraeul(se manifestă ca un "părinte interior", care spune ce ar trebui şi nu ar trebui, la baza lui fiind principiul moralităţii).

Conştientul reprezintă nivelul calitativ superior de organizare şi manifestare a vieţii psihice. El apare şi se dezvoltă cel mai târziu atât în plan filogenetic-istoric, cât şi în plan ontogenetic-individual.
Diferite definiţii ale conştiinţei:
-suma tuturor funţiilor şi proceselor psihice;
-zona de maximă iluminare şi claritate a psihicului;
-un torent al stărilor psihice haotice, eterogene, în care se operează transformări organizate.
Luând în considerare toate acestea, putem forma o definiţie mai cuprinzătoare şi anume Conştiinţa este forma superioară de organizare-integrare a psihicului uman, bazată pe disociere, analiză şi evaluare critică, decizie, anticipare şi control deliberat.
Funcţiile conştiinţei sunt următoarele:
-f. cognitivă;
-f. proiectivă;
-f. de anticipare şi planificare;
-f. de reglare.

Subconştientul ocupă o poziţie intermediară între inconştient şi conştient. Introducerea lui în sfera psihicului uman s-a făcut tot de catre psihanaliză. Aceasta îl concepea ca pe o anticameră în care se adună şi aşteaptă să intre în sfera conştiinţei elemente activate din inconştient.
Subconştientul posedă o organizare internă pluristratificată:
-straturi superioare;
-straturi inferioare;
-straturi intermediare.
Unii autori consideră subconştientul ca un fel de "conştiinţă stinsă" (Th. Ribot), ca o "cerebraţie latentă" (H. Wallon) sau ca o "conştiinţă inferioară" (P. Janet).


Cam asta este o prezetare scurta a ceea ce îmi propusesem eu să învăţ. Astăzi nu voi mai pune poezia zilnică, pentru că nu mai am timp să caut. Şi uite aşa s-a dus şi weekend-ul meu...

Dor de tine de de Silvia Bitere

Dor de tine
Silvia Bitere

Azi am păşit în lumea ta în genunchi
Simţeam cum îmi cresc frunze din tulpină
Eram copii pe vremea aceea să ştii
Întâlneai doar râsul dimineţilor pieptănate în grabă naivi mai eram Doamne
O cărare pe mijloc acesta este drumul pe care tu trebuie să-l vezi acum
Îmi spuneai aşa se întâmplă cu noi oamenii tineri când creştem plângem
Da plângem după vremea de afară ne ia la rost timpul
Tu taci într-un colţ ce să mai fac cum să mai fac acum Doamne
Cum să schimb uşa de la intrare când iala este încă nouă?
Crede şi tu se pot schimba vieţile dacă îţi priveşti chipul în oglindă
În fiecare dimineaţă te iei de mână hai astăzi eşti mai frumoasă ca ieri se poate
Atunci cred ştii cred că sunt ţinută în leagăn cu două frânghii atârnate de cer
Îmi mulţumesc în gând că exist şi ţie
Prind soarele cu o mână îl pun pe inimă ca la şcoală
Când doamna de pictură ne învăţa că el soarele nu trebuie să stea în colţul foii.

Schimbări - Stephane Lambiel

Pentru început o melodie pe care am ascultat-o când m-am trezit. Nu este extraordinară, dar are versuri cu morală şi, în plus (şi poate ceea ce e mai important) este cântată de frumuşelul de Paolo Nutini! Şi ca bonus se pot admira diverse fotografii cu el.


În al doilea rând, titlul meu se referă la ceea ce s-a întamplat cu preferatul meu din patinajul artisitc masculin şi anume Stephane Lambiel. Ieri am observat ca la Favorites pe youtube am şi un clip cu el patinând pe Fix You de la Coldplay. Aşa că am decis să mă mai uit şi la alte programe de-ale lui şi astfel am ajuns la urmatorul clip:

Foarte sexi şi provocator, n-am ce zice, dar din micuţul şi timidul Steph n-am recunoscut foarte multe lucruri. Sau poate, cine ştie, n-a fost niciodată sfios, ci doar a lăsat impresia asta (şi aici se face legatura cu versurile melodiei cântate de Paolo Nutini). Dar consider că e mult mai ok aşa, pentru că dacă ai încredere în forţele proprii, ai mai multe şanse să reuşeşti în ceea ce ţi-ai propus. Deci pentru dragul meu Lambiel mult succes în concursurile la care va mai participa şi slava domnului că face piruetele la fel de spectaculoase ca acum câţiva ani când l-am zărit la TV pentru prima oară şi m-a lăsat cu gura căscată la propriu (era de ziua mea).
Şi acum... un clip cu evoluţia lui din 2000 până în 2004:



P.S. Programul ăsta, cu câteva chestii ce se cer, aş vrea să-l văd şi la europene.

Inflaţie de îngeri de Adrian Diniş

Inflaţie de îngeri
Adrian Diniş


filmele porno sunt azi thriller
oamenii se uită spre cer
să vadă îngerii cum fac sex
nu dragoste
iar eu ramân perplex

nu m-a interesat niciodată zborul tău iubito
cât mersul pe jos
deja e inflaţie de îngeri
se vând la reduceri în sellgros
pe bucăţi
în mii de culori

am auzit că acum sunt infirmi din naştere
şi se caută leacuri
doar ieri s-au vindecat cancere
dar disperaţi îşi vând aripile
pe piaţa neagră
cum işi vindeau oamenii rinichii
sau chiar sufletele


chiar tu îţi faci din pene de îngeri
perne la comandă
şi aşa dormi noaptea ca un prunc
în schimb eu n-am mai visat de mult
doar dorm
dorm într-un întuneric adânc

Prima săptămână de şcoală

"Bine aţi revenit, dragi elevi!" - "Mulţumim... pe naiba!"
Iată-ne din nou la şcoala (sper că nu am mai scris despre asta; nu am verificat). Clasa a X-a, banca a treia de la perete (după poziţionare sau după aşezare, cum vreţi să-i spuneţi dumneavoastră, domnule diriginte!) după un mic conflict (hei, deja m-am obişnuit, anul trecut am avut aceeaşi discuţie).
Prima zi se anunţa a fi deloc spectaculoasă. Ne-am adunat devreme, în curtea liceului, pentru cea mai rece deschidere de an şcolar pe care am trăit-o eu până acum. Până la găsirea colegilor mei am stat cu bobocii (foarte simpatici şi deschişi). Apoi am fost chemaţi în curtea interioară pentru festivitatea propriu-zisă, pe care eu am pierdut-o sub o umbrelă sau care nu a mai avut loc (sincer, după ce am auzit-o pe directoare vorbind am pierdut şirul, dar am impresia că în afară de ea nu s-a mai obosit nimeni să vorbească, ceea ce este bizar). Superdiri ne-a fost alături pe scurta durată a încercării de deschidere onorabilă şi tot dumnealui ne-a anunţat care va fi noua noastră clasă.
După ce totul s-a sfârşit, uzi, îngheţaţi şi nefericiţi, am poftit în clasă. Oaspeţi de seamă: Prea Sfinţitul Galaction (de fapt nu prea ştiu ce grad are) şi Domnul Radu Duda... vreau să zic Principele Radu, un om drăguţ şi inteligent. Bineînţeles, superdiri nu a pierdut ocazia de a ne lăuda, "cea mai bună clasă, cu 5 ore de engleză pe săptămână+o oră de istorie a Marii Britanii" la care s-a adăugat si remarca profei de română "clasa cu cele mai multe diplome". Aş fi continuat şi eu spunând "clasa care a chiulit cel mai mult, clasa care a jucat cel mai mult şeptica", dar a trebuit să mă mulţumesc cu un zâmbet calm şi ironic, pentru că încă sunt în postura de elevă silitoare.
La întrunirea cu Principele au participat decât câtiva elevi, cei îmbracaţi în alb şi negru, iar eu am fost, bineînţeles, colorată şi astfel mi-am pierdut dreptul de a-i asculta cuvântările (slavă domnului). După vreo jumătate de oră de stat în clasă, am fost trimişi spre casă.
Zilele următoare au fost exact cum am prevăzut: deja ne-au băgat în materie şi toţi (mai ales la chimie, fir-ar să fie) se grăbesc de parcă ar fi un final de an. Avem teme, chiar de luni începem să ne pregătim pentru olimpiade. Durata somnului meu a scăzut considerabil şi nu de puţine ori îmi vine să le las baltă. Şi amintiţi-vă: este doar prima săptămână. În fine, o s-o las mai moale.
Pe profesori i-am regăsit la fel ca şi anul trecut. Îmi place modul lor de a ne arăta că nu suntem tocmai proşti (ne pun la muncă adică), îmi plac legăturile dintre noi. Ceea ce regret este că voi face doar info cu d-na Dana, devenind inspectoare şi fiind nevoită să renunţe la orele de TIC. Şi, cum să uit, regret plecarea doamnei Davidenco şi sper că se distrează în călătoriile pe care şi le programase. Îi mulţumim pentru profesoara nouă pe care ne-a adus-o chiar dacă bănuim că multă franceză nu vom şti, dar cu zămbetul pe buze vom fi.
Colegii... cu un plus şi un minus. Plusul este bineînţeles noua bilingvă, Ionela, care, măi frate (mai ales "Măi Horia, drag/c coleg") nu e emo. Minusul, spre surprinderea multora, este Anton, care sper că se distrază anul ăsta în Franţa, pentru că anul viitor se va întoarce tâmpit la cât de puţin se învaţă acolo.
Draga mea Cristina, te rog ca atunci când mai avem o dispută să fii mai originală. Adică dacă eu îţi spun să te duci la psiholog să te rezolve (fiindcă mie nu-mi pasă de urletele şi reproşurile tale, dar mă deranjează la urechi), găseşte şi tu o replică mai bună şi nu îmi mai folosi cuvintele. Dacă vrei să repeţi ce am spus eu, atunci te rog să-mi contruieşti un altar şi să te închini mie ( Mă amuz, e doar o glumă, draga mea... cum să zic eu pe limbajul tău: L@ n@1b@, f@th@! 3 d0@r 0 glum@!").
Ieei... anul ăsta facem psihologie şi chiar sper ca proful să fie mai explicit. Poate mă decid şi învăţ şi-n plus ca să ajung la olimpiadă.
Cam atât de la şcoală! Acasă dorm, ascult muzică şi, mai nou, mă uit la Anatomia lui Grey. De citit, citesc puţin şi aberaţii. Dar în fine, asta e viaţa de licean!

P.S. De fiecare dată când beau ceai din cana mea rapidistă, ai mei rapidişti pierd. Aşa s-a întâmplat şi aseară, dar nu-i nimic, măcar ceaiul e bun!

What my music tastes say about me

My Music Personality

Chestii de Bogdan TIUTIU

Nu ştiu exact ce sunt urmatoarele scrieri; eu le-am găsit încadrate la poezii. Autorul lor este Bogdan TIUTIU.

*
...trupul si sufletul sunt partile aceleeasi monezi
si doar o singura data in viata apare momentul
cand trebuie sa alegem,
dar intotdeauna moneda a fost aruncata
inainte sa alegi -

nu-i nimic, eram tot timpul aici,
in aceeasi cadere...

*
...sunt satul sa fiu stiind ca cineva stie ca am fost si eu nu stiu unde...

*
...vanatorul priveste cerul si ocheste:
soarele cade intr-o noapte care refuza orice siguranta -
letargia unei plictiseli ce numara stelele...

*
...iubita piseaza inimi in colectia sa de iarna -
va ninge marunt si fara nici o importanta...

*
...uneori, gandul la absolut te face sa-ti imaginezi o epoca de gheata sub aripa unui papagal -
grav, muribund, in viscerele unei colivii de culoare si cantec,
pentru orice copil se anunta un judecator universal...

*
...iti simt groaza aproape de bratele mele potrivite pentru imbratisare,
de urechea consumata in soapta unui somn naval;

creste in atingerile macinate de peisajul tau marin -
dispare orice transparenta intima;

se va prabusi fiecare zambet ce ne construia fericirea,
va fi inlocuita orice senzatie cu un gol vascos
al unui delir ritmic ce te gandeste...

deschideam bratele, colivia aceasta de amintiri
si imparteam mangaieri privind pasul ce naste o distanta crispata,
te eliberam -
vroiam sa uit orice consolare...

*
...iubirea mea aluvionara, azi, nu mai vreau marea, nu mai vreau soarele -
te parasesc...
iti doresc templul, iti sarut fruntea
construindu-mi arca...

*
...singura imagine abisala: eternitatea intalnita la sanul clipei
alaturi de care te contopesti in unicitate –
atingerea teatrala a unei iubiri convalescente;

atunci cand mortii i se face mila de tine, esti resemnat, traiesti, numai sclav,
pe jumatate umbra –
restul: prada tacerilor...

am zambit intregului crezand ca voi fi doar o parte a terorii,
eram intimidat de orice posibilitate a salvarii, totul parea atat de usor...

conceperea prabusirii amicale: fiecare opera e lividul unei intimitati denuntate;
mi-am furat esenta ca sa fiu liber, m-am trezit in alte lanturi, cu acelasi vise –
multumire: voi ramane acelasi...

*
...inceputul unei zile ranite de caldura umeda a sarutului tau;
ne despartim* si conservam viitorul -
suntem nerabdatori...

o alta cale: un alt fel de a pierde,
sa renuntam acceptand lupta -
invingem orice tip de virtute...

o ruina se inalta in cenusa sa;
intunericul dispare imitand vibratia unei consolari monumentale -
avem timp, ne mintim si pastram distanta,
tacerea vorbeste,
sunt firav, o ascult...

nota*:daca fiecare despartire s-ar casatori cu o lacrima si ar face din durere caminul unde singuratatea e soarele ce trezeste dimineata prin cantecul unei pasari ce-si paraseste aripile pentru a devenii om, din invidie, ochii celui pierdut ar aduce potopul...

*
…dintr-un mugur de ceata a inflorit uitarea –
rugaciunea ireparabilului…

*
...tacerea e vacarmul iubirii -
ramanem tot ce a uitat vidul...

Cam atât şi pentru astăzi. Zile din ce în ce mai grele: multe ore, teme, puţin timp pentru odihnă etc.

Poemul mâinilor de Doina POSTOLACHI

Poemul mâinilor
Doina POSTOLACHI

A inceput cu mainile care m-au smuls din rugaciune
Ca sa ma arunce in pacat.

Mainile interzise
Aveau sa aprinda lumanari pentru totdeauna,
De acum incolo.

Am cunoscut maini care nu aveau sa ma cunoasca niciodata.

Au fost maini care m-au ridicat
Maini care au ars poduri
Maini care mi s-au intins zgarcit sau care s-au tras inapoi, speriate
In timp ce unele-si frangeau, disperate, degetele,
Altele-si aranjau, multumite, mansetele
Si au mai fost maini care au ascuns
Si s-au ascuns, maini care au mintit si s-au lasat mintite.
Am mancat din maini obosite si am adormit, mintindu-le.
Ma dor mainile care aprind tigara altei femei.

Mainile tale m-au cautat pe mine si au aflat singuratate.
Mainile noastre s-au intalnit prea devreme.

Am scos verighete din maini infidele
Si mi le-am pus in lantul de pacate.

Aceste maini au cautat in gunoaie
Si au servit cu tacamuri de argint.

Mi-e dor de mainile care, in acest moment, ascund, cuminti, in poala
O batista.

Sunt toate acolo, in noptile de nesomn
Imi bat la usa. Constiinta mea isi intinde mana de sange inspre oglinda.

Cu aceste maini m-am aruncat la pamant
Si am strigat la cer mai inaintea pacatelor mele.

Sa ma ierte mainile care vor inchide usa, in urma mea, pentru totdeauna.


Celelalte cuvinte - Daca vrei
Vezi mai multe video din Muzica »
Melodia asta cred ca a devenit celebră datorită reclamelor. Trist!

Chestii religioase

Să vă povestesc despre religia mea. Pentru început, o lămurire: chiar am o religie, sunt considerată ortodoxă, dar consider ca important este să crezi tu însuţi/însăţi pentru a putea afirma că eşti credincios/religios/bisericos/smerit/pios/evlavios/etc. Spun asta pentru că de-a lungul scurtei mele vieţi (până în prezent, cel puţin, este scurtă) am întâlnit destul persoane ce primiseră botezul, dar deciseseră să devină atei.
Cercetând Wikipedia vom afla că "religia este credinţa în supranatural, sacru sau divin, şi codul moral, practicile de ordin ritual, dogmele, valorile şi instituţiile asociate cu această credinţă". Bineînţeles, este o definiţie destul de vagă, deoarece nu surprinde elemente estenţiale din importanţa religiei.
Credinţa în ceva a existat probabil dintotdeauna. Probabil ca oamenii au gasit mereu o fiinţă imaginară, un corp material sau orice altceva căruia să-i dedice viaţa într-o oarecare măsură si pe care să-l considere superior rasei umane, astfel încât dorinţele persoanelor ar fi trecut mai întâi prin mâna acestei "divinităţi" pentru a primi binecuvântarea. Consider că acesta tendinţă a omului de a căuta tot timpul ceva căruia să se închine izvorăşte din sentimentul de inferioritate (căci în faţa atâtor minuni naturale te simţi neputincios, fie că vrei, fie că nu vrei), de singurătate (cred că existenţa unei alte specii poate mai evoluată decât umanitatea a fost bănuită şi dorită tot timpul, din acest motiv apărând tot felul de povestioare despre OZN-uri, extratereştri foarte inteligenţi etc.).
Nefiind documentată în domeniul de istorie a religiilor, nu aş putea spune cum a luat naştere prima religie. Motivele mi se par, însă, uşor de înţeles. Dacă ne legăm de mărturiile din Biblie, primul om, Adam, nu a cunoscut această stare de credinţă sau necredinţă, el fiind ca un nou-născut, încercând să conştientizeze existenţa sa. Înainte de a fi comis primul păcat, nu putea exista religie. Imediat însă după, a apărut experienţa religioasa, durerea de a alege între a crede şi nu a crede, urmând apoi a-ţi alege în ce să crezi, pentru ca, fiind inventivi, oamenii au continuat să creeze religii.
Bineînţeles, Dumnezeu ca supremitate divină le inspiră oamenilor teamă la fel de mult precum le inspiră respect, siguranţă, ş.a.m.d. Astfel este bine-cunoscut faptul că religia a fost utilizată de-a lungul timpului ca manevră de manipulare a populaţiei. De asemenea, diversivitatea religioasă a fost pretextul multor conflicte între popoare şi a multor crime în masă. Astfel, credinţa religioasă se îndepărtează cu paşi repezi de la valoarea şi scopul său iniţial: acela de a menţine o oarecare ordine şi un nivel ridicat al purităţii, corectitudinii şi al liniştii.
Totuşi, tendinţa de a ridica la ranguri foarte înalte anumite experienţe din viaţa sa, de a face sacre anumite trăiri este foarte comună printre oameni şi vine ca o compensare a imperfecţiunii, ca o completare a propriului eu. În acest mod, comparaţia dintre un Dumnezeu perfect şi propria persoană nu urmareşte decât să-l ambiţioneze pe respectivul om să devină mai bun.
Că tot a venit vorba despre perfecţiunea divinităţii să vorbim puţin despre Dumnezeul ortodox. Aruncând o privire prin Biblie, mai ales în Vechiul Testament, se poate observa că Dumnezeul întruchipat acolo este departe de perfecţiune, având în mare parte caracteristici ce sunt des întâlnite printre oameni. Ceea ce se vrea a fi o carte pacifistă, promovând moralitatea, generozitatea, iubirea faţă de aproape etc., aminteşte în mai multe rânduri de necesitatea violenţei fizice şi psihice. În acest sens, mă voi sprijini de câteva pasaje (pe care le-am arhivat graţie unui fost bun prieten):
-Kill People Who Don't Listen to Priests Anyone arrogant enough to reject the verdict of the judge or of the priest who represents the LORD your God must be put to death. Such evil must be purged from Israel. (Deuteronomy 17:12 NLT)
-"If a man lies with a male as with a women, both of them shall be put to death for their abominable deed; they have forfeited their lives." (Leviticus 20:13 NAB)
-A man or a woman who acts as a medium or fortuneteller shall be put to death by stoning; they have no one but themselves to blame for their death. (Leviticus 20:27 NAB)
-If a man commits adultery with another man's wife, both the man and the woman must be put to death. (Leviticus 20:10 NLT)
-A priest's daughter who loses her honor by committing fornication and thereby dishonors her father also, shall be burned to death. (Leviticus 21:9 NAB)
-They entered into a covenant to seek the Lord, the God of their fathers, with all their heart and soul; and everyone who would not seek the Lord, the God of Israel, was to be put to death, whether small or great, whether man or woman. (2 Chronicles 15:12-13 NAB)
- If a man still prophesies, his parents, father and mother, shall say to him, "You shall not live, because you have spoken a lie in the name of the Lord." When he prophesies, his parents, father and mother, shall thrust him through. (Zechariah 13:3 NAB)
- If your own full brother, or your son or daughter, or your beloved wife, or you intimate friend, entices you secretly to serve other gods, whom you and your fathers have not known, gods of any other nations, near at hand or far away, from one end of the earth to the other: do not yield to him or listen to him, nor look with pity upon him, to spare or shield him, but kill him. Your hand shall be the first raised to slay him; the rest of the people shall join in with you. You shall stone him to death, because he sought to lead you astray from the Lord, your God, who brought you out of the land of Egypt, that place of slavery. And all Israel, hearing of this, shall fear and never do such evil as this in your midst. (Deuteronomy 13:7-12 NAB)
La fel ca astea sunt multe alte citate care demonstrează că Dumnezeul întruchipat în Biblie, mai ales în Vechiul Testament este unul sângeros, răzbunător, neiertător, neînţelegător, violent. Bineînţeles, se pot găsi multe scuze. Spre exemplu, eu susţin că Biblia este scrisă de oameni şi de aceea are multe greşeli şi din ea ar trebui să preluăm doar învăţăturile morale pozitive, la fel ca din orice altă carte. Sunt alţii, cei mai religioşi, care spun că Dumnezeul Vechiului Testament este aşa de dur, pentru că oamenii din acea vreme nu erau capabili de mai mult, pedepsele fizice fiind singurele care îi calmau cât de cât.
Pe lângă toate aceste aspecte negative, credinţa are şi o mare importanţă în viaţa fiecărui om. Dumnezeu nu numai că este personajul cu care oamenii încearcă să semene din ce în ce mai mult, El este, în acelaşi timp, sprijin spiritual, fiind singurul care va fi acolo oricând vei avea nevoie. Ideea este să-l simţi. Credinţă calculată, gândită, făcută cu mintea nu există, pentru că tocmai asta e încercarea: să crezi în ceva a cărui existenţă nu o poţi demonstra.
In fine, despre Dumnezeu şi despre religie, în general, se pot spune multe lucruri, iar părerile sunt diverse. Pentru moment, sunt obosită şi mă voi limita. Mâine mă aşteaptă o zi grea cu ore grele. Pentru final, iată şi o melodie:

Aer cu diamante+O iubire contemporană de Florin Iaru

Aer cu diamante
FLorin Iaru

Ea era atât de frumoasă
încât vechiul pensionar
se porni să roadă tapiţeria
scaunului pe care ea a stat.
în iarna curată, fără zăpadă
maşina uscată încercă s-o ardă.
Dar ea de mult coborâse când s-a auzit
înghiţitura.
Şoferii mestecaţi
au plâns pe volanul păpat
căci ea nu putea fi ajunsă.
În schimb era atât de frumoasă
încât şi câinii haleau
asfaltul de sub tălpile ei.

Atunci portarul îi înghiţi decoraţiile
când ea intră în casa fără nume
iar mecanicul sparse în dinţi
cheia franceză şi cablul
ascensorului ce-o purtă
la ultimul etaj.
Paraliticul cu bene-merenti
începu să clefăie clanţa inutilă
şi broasca goală
prin care nu putea curge
un cărucior de lux.

Ei cu toţii mâncară
piciorul mansardei
ei cu toţii mâncară ţiglă
când ea urcă fâlfâind pe acoperiş
când ea nu putea fi ajunsă.
Meteorologul de pe muntele Golgota
roase timpul probabil
iar ultimul Om în Cosmos
îi devoră capsula
când ea depăşi sistemul terestru
- Ce-ai să faci de-acuma în cer? -
au întrebat-o
cu gurile şiroind de regrete.
Dar ea era atât de frumoasă
încât a fost la fel de frumoasă
şi-n continuare.

Iar ei nu găsiră în toată
lumea largă
destule măsele
destule gâtlejuri
în care să spargă
să macine să îndese
distanţa care creştea mereu
şi restul cuvintelor până la moarte


O iubire contemporană
Florin Iaru

Ninge în draci şi se pune grozav.
Ea se tăvăleşte cinematografic
prin zăpada marilor sentimente şi idei.
- Sînt singură, doamne, cît sînt de singură!

Vine un cîine şi-o miroase, dă din coadă,
(- Noi, cîinii, iubim poezia pe care o scrii despre noi!)
dar se depărtează scîrbit.
Vin motani cu ochi albaştri.
Dar ea, nimic şi nimic.
Zice:
- Ce n-aş da să intru într-o femeie de stradă,
să mă ascund bine
şi lumea să mă vadă
cînd mă caţăr pe pieptul bărbaţilor
ca o pată de singurătate.

A ieşit din braţele mele -
Flacăra de la bricheta lu' peşte -
şi scoate fum:
- Nimeni nu mă
nimeni nu mă, doamne, nimeni nu mă iubeşte.
şi în zăpada artificială
ea simulează manipulări neînvăţate la şcoală.
Apoi se lipeşte iar ca o ventuză de singurătatea din oglindă.
Rămîn după ea inimioare de ruj.
În frigul ei ştiinţifico-fantastic
popoarele de bărbaţi carnivori fac sluj.

Va sfîrşi într-o cameră pe măsura ei: o cameră de vată
într-o casă de turce dultă
dintr-un oraş cu visele de fată.
pînă la adînci bătrîneţe ca zăpada imaculată.
Să n-o dezamăgim.
E cea mai bună. Cea mai frumoasă.
Cea mai cuminte. Cea mai însingurată.
Nimeni nu o, doamne, nimeni o iubeşte.
Păi nici cîinii să nu înţeleagă o asemenea tragedie?!

Să o lăsăm nesatisfăcută şi dezbrăcată
de marele bărbat nenăscut cu marea lui idee suflecată.
Să o lăsăm la oglindă. Să o lăsăm.
Ninge în draci şi se pune grozav.
Dar pentru ea nu se pune.

Ca sa nu uit!

M. VAKULOVSKI: Poeme din "Nemuritor in papusoi", "TATUAJE", "ODADA" si "Piatra lui Sisif sub limba lui Demostene": http://vakulovski.boom.ru/poezie.html
Aici am citit!

Poezii de Alexandru VAKULOVSKI

Asa... am dat de o serie de poezii dedicate tatilor, deci le voi pune aici. Toate sunt scrise de Alexandru VAKULOVSKI :
Dumnezeu nu ne va auzi niciodata

fumatul este satana
el intra in sange si-ti tulbura gandirea
astea imi spunea clownul
la 1 decembrie 1996
in piata marii adunari nationale
Il citesc pe Nietzsche
Zice ca Biblia nu-i mai
mult decat istoria poporului
evreu Si e o carte plictisitoare
malefica
Poporul meu prefera sa
mearga alaturi drumului
si cu picioarele goale
Poporul meu nu va avea
niciodata o Biblie
De aceea il citesc eu pe Nietzsche
Poporul meu nu l-a citit El
citeste Miorita
si se arunca de la balcon
in cap Tatal meu s-a lasat de fumat
la moartea bunicii si
vorbeste prin somn
tigarusa mea tigarusa mea

Vreau cercel si blugi cK

tatal meu intra in camera mea
zicand ca e mai soare si vrea sa citeasca
eu ma descalt de ghete de tricou de blugi
si intru in camera lui cu o oglinda mare
in loc de fereastra cu doua paturi stricate
ma imbrac in costumul lui
imi leg cravata
ma barbieresc
incep sa-mi observ mainile pe fata
degetele imi tremura
de-odata apare iubita in hainele mamei mele
hai la mancare
imi aplec rusinat capul in timp ce
din camera mea se aude cum cineva sare
pe fereastra porneste
motocicleta si pleaca

Poem despre sau Poate ca ai si murit

TATA
tu
trebuia
azi
sa vii
in orasul asta

TU trebuia
sa vii
AZI la MINE

dar

Tata
eu asteptam
sa vii azi in orasul asta si
sa ma duci acasa

sa vii mai repede
mi-a zis fratele
azi
trebuie sa vina tata

azi
prietenul meu a plecat
si eu
te asteptam
sa vii
tata

stiti vreau
ca tata sa moara
tata e bolnav
si stiti
eu as vrea ca tata
sa se sinucida

azi cand toti se certau
eu am vorbit si toti au ras
stiti am zis
eu vreau ca tata sa moara

soarele ma facea sa transpir ca un animal
eram in pustiu si nu vedeam
nici camile pe nimeni
eram singur
nici nu puteam sa visez macar cateva persoane obosite
ce trec prin nisip ca in romanele lui Fowles
nici nu stiu de ce tata
dar nu ma simteam rau
stiam ca tu trebuie sa vii

am aflat tata
ca te-ai imbolnavit rau de tot
cineva ar fi zis ca
esti pe duca tata
esti bolnav de rinichi si
azi cand am iesit la balcon sa fumez
cerul pamantul mi s-a
parut un rinichi mare insuportabil
cu pietricele in loc de stele

tu esti
bolnav
si eu
nu pot
sa fac
nimic-nimic
decat asa
mai bine
ai muri tata

Dante calatorea prin infern
purgatoriu paradis ca sa ajunga
sa priveasca
pur si simplu
cerul cu stele
si tu trebuie sa mori
tata

strazile mi s-au intunecat
ca niste ganduri
azi gandurile mi-s toate la tine
ieri am vrut sa-i spun unei femei

te-am iubit si te voi iubi
totdeauna
nimeni niciodata
nu va putea schimba aceasta fata de tine
nici eu nici tu

dar gandurile
acestea ratacite
nu erau pentru ea

si

cobor din troleu
picioarele incep
sa-mi alerge
de fapt totul depinde
de tine
nu stiu ai venit tu sau nu
dar eu vreau sa ajung mai repede
sa deschid usa
si desi ai fost intotdeauna foarte calm
azi vreau sa deschid usa
sa-mi desfac palmele

tata eu vreau
sa deschid usa
si sa-ti zic

Taticul meu Paul Goma

taticul merge elegant ca o pisica
prin santul plin de mal
cele doua labute uneori se ating
de picioruse
atunci taticul meu e om amfibie
desteapta-te - il trage mama de-o maneca
atunci el ridica fata
gurita-i face baloane de namol
nasul lui imens este rosu ca al lui Mos Craciun
intinde o mana spre malul drept
E Paul Goma

Cosmarul

Cosmarul
Geo Bogza


Rataceam parca printr-un oras al câinilor.
Câini, numai câini treceau pe strada:

Unii intr-o parte, altii în alta.
Toti purtau câte o servieta galbuie
Si treceau, plini de importanta, intr-o parte si alta.

Mirarea mea n-ar fi fost atât de mare
Si nici spaima ce m-a lipit de ziduri
Daca din privirile pe care mi le aruncau
N-as fi inteles ca servietele lor erau croite
Din piele de om.

-pentru ca Geo Bogza a murit pe 14 septembrie in `93-

Cartea razboiului (fragment)

CARTEA RAZBOIULUI
- fragment -
Stefan BASTOVOI

I
Daca ai calcat in copilarie
broastele cele riioase gindacii
daca ai omorit mustele si tintarii
stii cum se face

capul lor este o nuca
pe care vrei s-o maninci
inima lor este un tintar
care nu te lasa sa dormi

ceea ce atirna cu par
este o broasca pe care trebuie
sa o calci
calc-o!

funie
lant de la drujba
cutit
o bucata simpla de fier

alege

mergem sa ucidem basinosii pamintului!



VII
Mama noastra a fost la soare
si a zis:
fa ca viata fiului meu
sa nu se termine niciodata

ea a crezut ca asa va fi

mama noastra a fost
la lupul flamind din padure
si a zis:
invata-l pe fiul meu
sa nu se teama

(si ea a crezut ca asa va fi)

mama noastra
s-a culcat cu ginduri bune
si a adormit

dar vai! fagaduinta soarelui
in timp ce strabatea
drumul cel lung
au insfacat-o vulturii
si nu au lasat-o sa treaca

vinatorii au omorit
lupul cel bun
si el nu s-a tinut de cuvint

atunci mama noastra
s-a dus la barbat
cel pe care-l stia
mai slab decit soarele
si mai fricos decit lupul padurii

el nu avea stralucire destula
si nici putere

el a mintit-o pe mama noastra
si i-a varsat in burta
albus de ou
de sub aripa mortii

mama noastra ne-a vrut
nemuritori ca soarele


XI

Ea este ca o padure
in care imi strig
durerea si bucuria

ea stie cel mai bine
ce ma framinta acum

in noptile cele urite
cind ciinii din ograda noastra
isi incilcesc vocile in lantul rece al cerului
si capetele lor se misca in sus si-n jos
ca penele pescarilor
pe iazul cu peste

in noptile acelea doar ea
stie sa ma traga inapoi de la geam

ea este padurea
in care-mi strig eu durerea si linistea

ca o cerboaica trece ea
cu o curea de singe la glezna

ca o cerboaica trece ea
cu o curea de singe la glezna

om rau
sa nu te atingi!



XIX
Voi veni
din dedesubturile casei tale

ma voi intelege
cu sobolanul pe care-l otravesti cu graunte
si pentru care intinzi capcane de fier
si el imi va arata drumul spre camera ta

voi veni calare
pe sobolanul pe care il urasti
caci el doreste sa scape de tine

iata noaptea este prielnica
ai baut toata seara
si acum esti beat
in patul din camera ta

voi veni fara nici o arma
cu unghiile albastre
si mоinile grele de ura

din dedesubturile casei tale
cu un brat de sobolani pe care vrei sa-i
omori
voi intra in camera ta

Long Life

Long life
Andra ROTARU


“Fara sa-mi tremure mana iau cupa rece si groaznica pentru a bea din ea (…) Tu mi-ai intins-o si eu sorb din ea fara sa ezit.(…) Iata ca toate dorintele si sperantele vietii mele si-au gasit implinire!”



ma separ de tusele albe de culoare
imi imaginez scaparea prin lungi ierburi
care se apleaca pe mine
intinzandu-ne inflorirea

intre oameni ne alungam crud vara
ne strangem in tablouri amestecate

te stergi cu timpul
chipul clar nu mai iese
dintre florile care
cad astazi

am incepe sirul nesigur al
pestilor sub apa
ne-am atinge branhiile

dantelele incurcate sub reflectoarele
unui loc in care suntem priviti

(de ce sa) pregatim pamantul
sa intalnim
cand se taie din noi
tabloul perfect?


Din pacate, ma cam grabesc sa plec si nu am avut suficient timp sa citesc mai multe poezii si sa aleg una. In fine, cred ca si asta e foarte draguta!

Plecata pana maine, spre seara!

Cele mai ingenioase dispozitive de tortura

Iata-ma trezita inainte de 11. Surpriza! M-am culcat pe la 12:00 si cred ca as mai fi dormit daca nu suna telefonul. In fine, azi voi face o scurta plimbare cu Diana, dar inainte de 4 voi fi acasa, pentru ca ea vrea sa vada rezultatele la un anumit concurs de pe MTV.
Aseara am citit cateva articole interesante pe descopera.ro si m-am gandit sa pun unul aici:
Top 10: Cele mai ingenioase dispozitive de tortura
10. Scaunul de interogare

Sinistra metoda de tortura numita scaunul de interogare a cunoscut celebritatea in Europa medievala, atunci cand era folosita, in special, impotriva femeilor acuzate de vrajitorie sau de adulter. Scaunul metalic pe care erau imobilizati acuzatii era prevazut cu sute de ace menite sa strapunga pielea fara a produce, insa, rani letale. Ca si cum nu era suficient, sub acesta se aprindea focul, foc ce era mentinut pana cand scaunul devenea incandescent. Putinele victime care supravietuiau acestui supliciu sufereau traume ireversibile care, de cele mai multe ori, duceau la moartea celui torturat in maxim doi ani.

9. Purificarea sufletului

Desi era privita doar ca o metoda preliminara a torturii propriu-zise, curatarea sufletului avea la baza o credinta larg raspandita in tarile catolice, aceea ca sufletul vinovatului putea fi spalat de pacate daca acuzatul era silit sa inghita apa clocotita sau carbuni incinsi. In situatia in care condamnatul supravietuia incercarii, judecatorii puteau accede catre urmatoarele etape ale procesului de acuzare.



8. Fecioara de fier

Celebra printre inchizitorii medievali, Fecioara de fier isi va castiga o trista notorietate incepand cu anul 1515, atunci cand s-a inregistrat prima folosire a acestui infricosator instrument de tortura. Cusca de metal, care avea forma unei fecioare, era dotata pe interior cu un sistem complicat de ace care, odata usa inchisa, patrundeau in corpul celui condamnat. Dar cum scopul torturii era acela de a smulge marturisile ereticilor inainte de a-i ucide, acele erau pozitionate astfel incat victima sa nu fie ucisa instantaneu. Acestea penetrau membrele, abdomenul, pieptul si ochii victimei fara a-i provoca moartea imediata. Acuzatul putea agoniza chiar si doua zile pana isi gasea sfarsitul.



7. Tortura cu apa

Chiar daca a fost folosita pe scara larga in Evul Mediu, tortura cu apa a continuat sa fie practicata pana in secolul XX, in special in lagarele japoneze din timpul celui de al doilea razboi mondial. Procedeul prevedea ca victimei, imobilizate in prealabil, sa ii fie introdus in gura sau prin fosele nazale un tub elastic prin care era eliberata o mare cantitate de apa. Odata operatiunea incheiata, calaul sarea, practic, cu ambele picioare pe abdomenul umflat al victimei, fapt ce ducea la sectionarea stomacului si la moartea aproape instantanee.



6.Leaganul lui Iuda

Imaginatia judecatorilor medievali a atins una dintre cele mai inalte praguri atunci cand s-a decis construirea Leaganului lui Iuda. Aparatul, de forma unui scaun inalt cu trei picioare, era prevazut in varf cu o piramida metalica, ale carei muchii erau atent ascutite in prealabil. Victima era ridicata cu ajutorul unui sistem de scripeti si asezata pe acest ingenios dispozitiv de tortura, in fata judecatorului. Gravitatia si greutatea condamnatului duceau la desavarsirea procesului. Existau si cazuri in care cei acuzati nu erau suficient de corpolenti, situatie in care de picioarele condamnatului erau atasate diferite greutati.

5. Pantofii de pedeapsa si Furca Ereticilor

Confectionati din metal si dotati cu mai multi tepi metalici atasati in interior, in dreptul calcaielor, pantofii de pedeapsa erau folositi in combinatie cu o alta inventie a Inchizitiei, Furca Erecticilor. De forma unei furci minuscule cu doua capete, obiectul era atasat de gatul condamnatului astfel incat sa ii penetreze acestuia partea superioara a sternului si barbia. Nevoit sa stea pe varfuri, pentru a nu-si performa calcaiele, si silit sa isi lase capul pe spate pentru a nu fi strapuns de dispozitivul atasat la gat, cel condamnat putea rezista intr-o asemenea pozitie pana la cateva ore. De obicei, o astfel de tortura era folosita ca preludiu, inaintea caznelor propriu-zise.



4. Ghetele

O alta solutie ingenioasa a judecatorilor medievali, folosita in lupta cu fortele demonice ale raului, o constituia dispozitivul numit simbolic „ghetele”. Picioarele victimei, imobilizata in prealabil, erau plasate intre doua scanduri care, la randul lor, erau legate intre ele cu mai multe corzi bine stranse. Intre aceste corzi, acuzatorii fixau mai multe pene de lemn pe care le loveau sistematic cu un ciocan. Cu fiecare lovitura, mici parti din tibiile celui torturat se sfaramau, lasand oasele victimei sa iasa la iveala. Judecatorii puteau folosi pana la 20 de astfel de pene, care difereau ca marime, in functie de acuzele aduse vinovatului. Cazurile in care victima supravietuia pana la finalul procesului erau extrem de rare, iar durata de viata a acesteia nu era mai mare de cateva zile datorita blocarii arterelor cu resturi de os si maduva osoasa.

De-a lungul istoriei, "ghetele" au cunoscut o larga raspandire capatand forme diferite in functie de locatia in care erau folosite. Celebre au ramas "ghetele spaniole", confectionate din metal, si care erau presate cu ciocanul in timp ce picioarele acuzatului se aflau inauntru. O forma a acestor ghete se regasea acum un mileniu si in insulele britanice, diferenta fiind ca acestea erau din fier si nu erau folosite pentru presare membrelor inferioare ale condamnatilor ci pentru fierberea acestora in apa sau ulei.



3. Fierastraul

Una dintre cele mai sinistre inventii ale Evului Mediu a fost, cu siguranta, taierea condamnatilor de vii cu fierastraul. Mai mult, victimele erau legate cu capul in jos, ideea torturii fiind ca acestea sa supravietuiasca si sa fie constiente cat mai mult timp, fapt ce era posibil datorita sangelui care continua sa oxigeneze creierul acuzatilor. In ciuda durerilor care trebuie sa fi fost atroce, un condamnat supus unei astfel de torturi putea rezista pana in momentul in care fierastraul ii atingea toracele.



2. Trasul in teapa

Celebru in Tara Romaneasca datorita domnitorului Vlad Tepes, trasul in teapa era o metoda preferata de executie pentru acuzatorii din Turcia, nordul Africii dar si din Germania si centrul Europei. Teapa de lemn sau metal care strapungea posteriorul celui condamnat, iesindu-i acestuia prin gura sau torace, nu insemna intotdeauna o moarte cat de cat rapida. In situatia in care teapa nu atingea nici un organ vital, victima putea trai pana la doua zile in aceasta pozitie. Pedeapsa era acordata, in special, celor invinuiti de inalta tradare, desi folosirea ei cuprinsese arii mult mai largi de acuzare.




1. Trasul pe roata

Primul loc in topul torturilor medievale il ocupa trasul pe roata, o inventie aplicata pe scara larga in centrul si nordul Europei. In fond, doar spanzuratoarea era mai mult folosita decat trasul pe roata in acea perioada.

Victima era, pentru inceput, fixata de sol cu membrele larg desfacute si bine intinse. Apoi, sub fiecare incheietura a mainilor sau picioarelor erau trecute bucati solide de lemn. Calaul zdrobea incheieturile victimei presandu-le cu o imensa roata de lemn, intarita cu piese de metal. Procesul continua cu fracturarea oasele mainilor si picioarelor celui condamnat. Odata membrele zdrobite, victima era legata in jurul rotii si lasata sa moara din cauza durerilor sau a setei. Cei care supravietuiau supliciului puteau rezista zile intregi legati de roata, timp in care insectele si pasarile se hraneau in voie din trupul acestora. In general, condamnatii erau expusi in piete publice sau la rascrucile drumurilor, pentru ca toti sa ii poata vedea si sa le evite exemplul.

Existau si cazuri in care acuzatii se bucurau de clementa judecatorilor. In acest caz se aplica ceea ce se numea Coupe de grace, zdrobirea toracelui sau a stomacului, fapt ce ducea la moartea aproape instantanee a victimei. In centrul Europei mai exista o forma de clementa numita Retentum, ce prevedea strangularea condamnatului in timpul executiei, uneori chiar inainte de inceperea ei.


Sursa: http://www.descopera.ro/cultura/2505374-top-10-cele-mai-ingenioase-dispozitive-de-tortura/p2

Spune-mi
Traian T. COSOVEI

Spune-mi ca viata mea va continua sa existe,
spune-mi tu, gura a silabelor magnetice,
respiratie aidoma unei cupole de aer –
tu, planeta cu dinti in orbitele zeului de neon.



Vom trece mai departe peste trupurile
de gheata ale secundelor.
Desigur, vom trece.
Iata zeul somnului,
zeul marsupiu taiat la beregata,
iata femeia iubita, dimineata
aplecindu-se peste trupul tau ca prin fereastra deschisa.

Spune-mi ca viata mea va continua sa existe!

Spune-mi tu, atom de spaima al inimii mele,
tu, lacrima de metal
pe obrazul frumosului miraj de gheata al ideilor,
spune-mi ca viata mea va continua sa existe!

Urca-vor la cer noi piramide de ceata,
noi imnuri de slava ca niste lame de sticla.
Pentru mine mascariciul saruta oglinda,
pentru mine moare trist iarba.
Vino si spune-mi,
straluceste-mi in umar, in frunte,
deasupra,
oricit de lipsit de inteles ar parea faptul
ca fostii veterani dormiteaza prin parcurile orasului
si ca biserica Sf. Gheorghe sta in acelasi loc,
electrificata.

Sunt si eu un june
acelasi autor

Tu ai putea indupleca o noua era glaciara –
cu sarmul tau
ai putea face ocolul pamintului in optzeci de zile...

Eu aici sunt un june – un posibil
coriolan draganescu incalecat pe-o statuie de vorbe mici,
lunecoase.
Si trecut prin rubrici mondene. Prin cearsafuri cu monograma.
Prin ghete cu capace,/ ori prin raza cavalerilor Apocalipsei.
Prin ciur si dirmon, –
misionar al frumusetii si al fumurilor desertaciunii...

Ca o gura cu mansarde flaminde.
Ca un lup ce revine la oile sale. La scufita inimii care bate
vai si lunci
lovindu-le cu salbaticie peste gura / peste
botul lor de verdeata obraznica.

Si fiecare cuvint de-al meu e un lac incarcat
cu yacht-uri de placere –
si de ginduri ascunse / inflorind in jurul gleznelor tale
ca niste bratari de neliniste.

Sunt si eu un june, –
o parte din viata o traiesc in numele tau.
Dar tu dansezi / tu bei limonada – in urma ta,
turnul din Pisa se-ndreapta pe calea cea buna.
Tu ii inflacarezi si pe zei. Si tot tu le dai
cite un pumn dupa ceafa.
In rinichi / in ficat... In ratiunea lor de a exista.
In rasuflarea ta de alcool se imbata toti camionagiii
Sfintului Duh!

Eu aici sunt un june. O balena alba intr-un estuar de liniste.
Un superstar –
Un cruciat al ideii sfinte de Coca-Cola. Si de Blue-Jeans.
Un misionar al spatiilor verzi, democratice.
Un obiectiv survolabil...
Un individ / adica nimic. O zecimala in cifra ta de afaceri.
Unul caruia i se recomanda intoarcerea la natura.
Si motociclismul / autostopul –
si budismul Zen. Adica nimic...

Sunt si eu un june.
Hei, fratilor – uitati-va si la mine!...

Nu sunt tocmai genul meu, dar mi s-au parut dragute! Si acuuuuum melodia:

pentru ca mi-a placut Coverdale la Bucuresti orice s-ar zice. Si mi-a placut si cum a dansat, nu numai cum a cantat. Le-a dat pe spate pe pustoaicele din primul rand. Bineinteles, mai mult decat Coverdale mi-au placut Phil Collen (Def Leppard) si Timothy Drury (clape, Whitesnake)-mai ales dupa ce am citit in zilele urmatoare concertului si pentru ca e modest si simpatic-.

Nu veti sti nici ora, nici locul

Dragi prieteni (adica tu, draga Cuvant, cititor fidel si unic), iata-ne aproape trecuti de ziua pe care multi o credeau finala. Cateva minute si hop, sarim intr-o alta zi si nu in Rai sau Iad precum multi s-ar fi asteptat.
Testul la care a fost supusa marea masinarie(sau ce o fi) de la Geneva a avut rezultate bune. Se pare ca pe 21 octombrie (daca am inteles bine) vom afla detalii despre crearea Pamantului nostru scump, pe care il maltratam ori de cate ori avem ocazia (tocmai mi-am amintit cuvintele unei cunostinei: "Nu strica sa mai arunci din cand in cand o guma de mestecat pe jos!"). Ei da, stiinta avanseaza!
Farmecul evenimentului nu a fost experimentul in sine, ci sutele de oameni care sustineau sus si tare ca sfarsitul a venit. Astfel lista mea de mess era bombardata cu statusuri si mesaje de ramas-bun; tematori, unii oameni se rugau, altii nu renuntasera la distractie nici in ultimul moment si se gandeau ca ar fi bine sa vanda casa si sa bea de banii castigati (noroc ca astfel de afaceri nu se fac intr-o perioada asa de scurta si noroc ca respectivul ce mi-a marturisit acestea era minor, iar casa pe numele alor sai). Altii, vezi-doamne, se luminasera, amenintau ca daca mai primesc un mesaj cu referire la mult-asteptatul eveniment vor taia si spanzura (aka. o doza buna de injuraturi+ignore).
Ce e amuzant ca e vestea despre sfarsit nici macar n-a fost asa cum oamenii au preluat-o. Un singur cercetator (ce zic eu cercetator, expert in BIOLOGIE) lansase ideea gaurilor negre ce s-ar fi format cand fenomenul ar fi fost declansat, iar in 4 ani (2008+4=2012, nu? Si iar ne legam de minunatul 2012, care se pare ca ne va aduce si el un sfarsit, pe care daca il privesti in esenta nu va fi sfarsit) acestea ar fi ajuns la dimensiunea in care ar fi putut inghiti Pamantul si pe noi odata cu el (ma intreb eu-fiindca n-am citit nimic despre- ce exista in spatele- sau in interiorul, cum vreti voi- gaurilor negre?).
Asa ca, dragii mei, in acest punct ma intersectez cu Biblia si spun ca mai degraba nu se va stii timpul exact in care finalul ne va manca. Previziuni se fac, unele poate chiar s-ar apropia de realitate, dar ce se va intampla daca Sfarsitul nu va mai veni?

Haosul si Copilul

Haosul si Copilul
Nicolai Bogdan Sinaia

spune-le surzilor
ce ai vazut in ochii orbilor
lumea plina de nisip
canoane care interzic
hasis ce se consuma
indiferent de legi bisericesti
alegi sa traiesti dar pleci
lumea ca o clepsidra se rastoarna
iar tu te scurgi
ai fost aici
acum te duci

mai toarna Doamne zambete !
sau si tu plangi ?

mami am citit intr-o carte
niste cuvinte foarte ciudate:

portocaliu
verde deschis
albastru
argintiu
roz

dar sa uitam toate prostiile astea mami
priveste cat de negru-i cerul
in negru ne priveste cerul mami !



Si uite asa s-a terminat inca o poveste!

Hai ca m-am decis...

Din nou,dupa cum spune si titlul m-am decis sa scriu si eu ceva mai mult pe blog. Se vede treaba ca vantul sufla nu prin buzunarele mele, ci prin lista mea de prieteni. Fie sunt plecati, fie nu mai sunt pur si simplu. Asa ca ma plictisesc destul de tare, mai ales ca nici macar de citit nu mai am chef. E grav, iar ma pune toamna la pamant!
In ultimul timp am tot ascultat muzica (pe youtube, bineinteles), chiar am descoperit cateva melodii interesante, probabil ca voi pune cateva din ele pe blog, pentru ca promisiunea despre care am amintit intr-un din posturile anterioare era sa pun in fiecare zi o poezie care imi place insotita de o melodie simpatica. Sper sa tina, macar asa sunt obligata sa citesc cel putin o poezie in fiecare zi. Si nu, nu voi baga Nichita la nesfarsit; cred ca mai bine ar prinde niste poezii despre care nu s-a auzit prea des.
In fine, actiunea mea legata de filme e amanata. Nu am rabdare sa vad niciun film, desi intre timp am mai bifat Braveheart, Hotel Rwanda, Le Scaphandre et le Papillon si inceputul din Diary of a Country Priest.
Maine voi pleca din nou la Bucuresti, o vizita scurta, de maximum trei zile (desi cred ca joi seara voi fi inapoi acasa). Poate ajung si la BCR OPEN, la vreo partida de-ale lui Richard Gasquet (e corecta exprimarea).
Acum ma intorc la "Ospiciul muzelor", dar daca mai vreau sa scriu ceva, nu voi ezita sa o fac. Promit!

Nimic pe de rost

Nimic pe de rost
Maria Pal

in ochii tai verzi se sinucide lumina
si n-o mai stii pe de rost

doar despre noapte turui intruna
ce tiveste cu ceara crucile din gradina cu linisti
si-ti prezinta lucrurile asa cum trebuie sa fi fost

croncanesc in sufletul tau corbii
intinzandu-ti bastoane si-ochelari pentru orbi
sa deslusesti calea spre Dumnezeul cel gnostic
ascuns de popi in mamute biserici
desfrunzit de cuvinte si cu ceata pe ochi

acesta te va privi linistit
pipaindu-ti obrajii c-un deget de smirna
in timp ce-ti striveste nisipul din lacrimi
ca pe niste seminte ce pocnesc intre ochi

in ochii lui se sinucide lumina

tu nu mai stii nimic despre rugaciune si post
nimic nimic pe de rost

frame-story

frame-story
Iulia BALCANAS


iubirea este o necesitate sociala, nu individuala,
iubesti un singur om, sa nu-l faci pe altul gelos,
te casatoresti cu un singur om, sa nu se omoare ceilalti intre ei.

viata incepe ieri, in fiecare zi ne nastem din nou,
asta e reincarnarea,iar paradisul e simplu;
lumea e finita material si are un numar limitat de posibilitati,
eu-traind se va mai intampla o data, peste ceva timp,
(ceva timp adica prea mult pentru mintea noastra, dar tot timp).

astea sunt basmele din copilaria mea,
imi amintesc ca le citeam in fiecare seara si mama intorcea paginile,
sa nu pierd ordinea ideilor, foarte important,
ordinea, adica rafturile pe care aranjezi cartile, bibelourile si alte chilipiluri.
mama spune ca nu e suficient sa le citesti,
trebuie sa te gandesti cum sa le transmiti mai departe,
fiecare cu povestea lui, forme diferite, acelasi continut;
in fiecare dimineata scriu cate o poveste,
din ce in ce mai putin rosu pe hartie;
mama spune ca o poveste de genul
"imbracat in pantaloni de fata si tricou de barbat,muzica in surdina si trak,
animalul trak cu zgarda rosie, care sare in ochi de la distanta
si musca cu putere din ultima imagine imprimata pe retina,
poza imi pare cunoscuta, recunosc barbia aia de luptator
(oamenii cu barbia mare au multa vointa)
doar ochii nu se schimba;
ochii si oamenii sobrii, care arata ca niste reptile si gandesc ca pasarile"
o sa functioneze.
sau poate
"corp langa corp inseamna dans,
corp peste corp dragoste,
corp in spatele altui corp tradare,
doua corpuri separate, necunoastere,
de aici zodiacul, destinul si alte basme"
o sa mearga mai bine.
dar la scoala copiii rad,
pentru ca ei nu citesc basme, citesc carti, nu scriu povesti, fac teme;
mama spune ca timpul le rezolva pe toate,
asa cum ceilalti rezolva probleme la matematica,
atunci daca as fi si eu un scolar silitor, as putea rezolva si eu toate problemele?
mama spune nu, timpul si matematica sunt ca doua paranteze,
intre ele stau povestile noastre, iar noi suntem coala alba in care locuiesc cu totii;
de asta nu scriem pe foi albe, sa nu le ranim, sa nu schimbam istoria.


Sper sa-mi respect promisiunea pe care tocmai mi-am facut-o!