Prima mea lecţie de psihologie

Dragii mei, azi am fost nevoită să învăţ la psihologie şi, fiindcă schiţa făcută de proful meu mă nemulţumea, am decis să caut ceva mai multe informaţii în câteva cărţi pe care le-am găsit prin bibliotecă. Doar că am dat de prea multe detalii, aşa că am reuşit să scot ceea ce mi s-a părut mai important. Fiindcă nu aveam niciun subiect pentru blog, m-am hotărât să scriu toate aceste lucruri aici.

Problema naturii psihicului, a specificului acestuia în raport cu alte fenomene, a modului său de organizare, stucturare şi funcţionare a stârnit vii controverse, ajungându-se la conturarea unui tablou foarte variat de puncte de vedere.
În psihologia contemportană, definirea noţiunii de psihic se realizează pintr-o serie de raportări corelate:
a) raportări la lumea externă (reflectarea şi informaţia);
b) raportări la substratul material;
c) raportări la factorul timp;
d) raportări la starile de necesitate şi la sarcinile de adaptare.
Psihicul este o modalitate prin care omul există ca fiinţă în acelaşi timp biologică şi socială, deci ca fiinţă biosocială.
Avem de-a face cu un continuum, care se întinde de la celenterate până la omul contemporan. În cadrul lui se impune, însă, a se desprinde şi delimita anumite trepte şi niveluri din punct de vedere calitativ.
Aşadar, psihicul uman, pe lângă nişte elemente comune sau asemănătoare cu psihicul animal, posedă şi caracteristici proprii, calitativ distincte, care trebuie recunoscute şi analizate ca atare.
Bunăoară, se ştie că psihicul uman este obiectiv şi subiectiv, material şi ideal, determinat şi determinant, apare în calitate de proces, dar şi de produs, există în stare latentă (interiorizată) şi în stare manifestă (exteriorizată), dispune de manifestari normale, dar şi patologice.

Procesele psihice sunt procese informaţionale dotate cu autoreglaj. Aceste procese psihice se împart în:
-cognitive;
-reglatorii.
Procesele psihice cognitive sunt alcătuite, la rândul lor, din cele elementare (senzaţii, percepţii, reprezentări - prin care se realizează cunoaşterea senzorială) şi din cele reglatorii (gândirea, limbajul, imaginaţia, memoria - care asigura cunoaşterea raţională).
Procesele psihice reglatorii sunt reprezentate de motivaţie, voinţă, atenţie şi afectivitate (căutând în mai multe cărţi şi pe net am descoperit că astea nu sunt întotdeauna aceleaşi, dar în fine... le-am trecut pe cele predate de proful meu).
Procesul psihic este definit prin trei parametrii:
-conţinut informaţional (vizează anumite laturi ale realităţii);
-funcţii şi structuri operaţionale;
-modalităţi subiective şi comportamentale caracteristice.

Un sistem este un ansamblu de elemente aflate în interacţiune ordonată, non-întâmplătoare, din care rezultă proprietăţi ale ansamblului diferite de proprietăţile elementelor componente. Ca sistem supercomplex, psihicul uman posedă o anumită schemă internă de organizare, de dispunere şi poziţionare a elementelor componente, de diferenţiere modală şi relaţionare funcţională. La baza organizării lui stau două principii esenţiale: principiul diferenţierii şi principiul integrării, ambele subordonate legii generale a dezvoltării.
Sistemul psihic uman cuprinde conştiinţa, subconştientul şi inconştientul.
Inconştientul reprezintă nivelul primar al organizării psihicului, structurat pe baza trebuinţelor biologice înnăscute şi a mecanismelor reflexe de satisfacere a lor. Deşi problema inconştientului a fost o preocupare a filosofilor germani dinainte lui Kant, dezvoltarea ulterioară a noţiunii de inconştient se datorează lui Sigmund Freud, părintele psihanalizei. Ideea că omul este condus de forţe inconştiente, care scapă controlului conştiinţei, este adusă în prim-plan.
În această zonă sunt ascunse conflictele şi traumele acumulate în prima parte a vieţii (0-5 ani), care influenţează comportamentul şi emoţiile şi cauzează unele tulburări severe cum ar fi isteria.
Freud consideră că personalitatea este alcătuită din trei părţi: Sinele (conţine imbolduri lăuntrice, pulsiuni şi instincte; se bazează pe principiul plăcerii şi poate reacţiona extrem), Eul (funcţionează pe baza principiului realităţii într-o manieră în care dorinţele Sinelui să fie satisfăcute în concordanţă cu realitatea) şi Supraeul(se manifestă ca un "părinte interior", care spune ce ar trebui şi nu ar trebui, la baza lui fiind principiul moralităţii).

Conştientul reprezintă nivelul calitativ superior de organizare şi manifestare a vieţii psihice. El apare şi se dezvoltă cel mai târziu atât în plan filogenetic-istoric, cât şi în plan ontogenetic-individual.
Diferite definiţii ale conştiinţei:
-suma tuturor funţiilor şi proceselor psihice;
-zona de maximă iluminare şi claritate a psihicului;
-un torent al stărilor psihice haotice, eterogene, în care se operează transformări organizate.
Luând în considerare toate acestea, putem forma o definiţie mai cuprinzătoare şi anume Conştiinţa este forma superioară de organizare-integrare a psihicului uman, bazată pe disociere, analiză şi evaluare critică, decizie, anticipare şi control deliberat.
Funcţiile conştiinţei sunt următoarele:
-f. cognitivă;
-f. proiectivă;
-f. de anticipare şi planificare;
-f. de reglare.

Subconştientul ocupă o poziţie intermediară între inconştient şi conştient. Introducerea lui în sfera psihicului uman s-a făcut tot de catre psihanaliză. Aceasta îl concepea ca pe o anticameră în care se adună şi aşteaptă să intre în sfera conştiinţei elemente activate din inconştient.
Subconştientul posedă o organizare internă pluristratificată:
-straturi superioare;
-straturi inferioare;
-straturi intermediare.
Unii autori consideră subconştientul ca un fel de "conştiinţă stinsă" (Th. Ribot), ca o "cerebraţie latentă" (H. Wallon) sau ca o "conştiinţă inferioară" (P. Janet).


Cam asta este o prezetare scurta a ceea ce îmi propusesem eu să învăţ. Astăzi nu voi mai pune poezia zilnică, pentru că nu mai am timp să caut. Şi uite aşa s-a dus şi weekend-ul meu...