luni, 15 septembrie 2008

Poezii de Alexandru VAKULOVSKI

Asa... am dat de o serie de poezii dedicate tatilor, deci le voi pune aici. Toate sunt scrise de Alexandru VAKULOVSKI :
Dumnezeu nu ne va auzi niciodata

fumatul este satana
el intra in sange si-ti tulbura gandirea
astea imi spunea clownul
la 1 decembrie 1996
in piata marii adunari nationale
Il citesc pe Nietzsche
Zice ca Biblia nu-i mai
mult decat istoria poporului
evreu Si e o carte plictisitoare
malefica
Poporul meu prefera sa
mearga alaturi drumului
si cu picioarele goale
Poporul meu nu va avea
niciodata o Biblie
De aceea il citesc eu pe Nietzsche
Poporul meu nu l-a citit El
citeste Miorita
si se arunca de la balcon
in cap Tatal meu s-a lasat de fumat
la moartea bunicii si
vorbeste prin somn
tigarusa mea tigarusa mea

Vreau cercel si blugi cK

tatal meu intra in camera mea
zicand ca e mai soare si vrea sa citeasca
eu ma descalt de ghete de tricou de blugi
si intru in camera lui cu o oglinda mare
in loc de fereastra cu doua paturi stricate
ma imbrac in costumul lui
imi leg cravata
ma barbieresc
incep sa-mi observ mainile pe fata
degetele imi tremura
de-odata apare iubita in hainele mamei mele
hai la mancare
imi aplec rusinat capul in timp ce
din camera mea se aude cum cineva sare
pe fereastra porneste
motocicleta si pleaca

Poem despre sau Poate ca ai si murit

TATA
tu
trebuia
azi
sa vii
in orasul asta

TU trebuia
sa vii
AZI la MINE

dar

Tata
eu asteptam
sa vii azi in orasul asta si
sa ma duci acasa

sa vii mai repede
mi-a zis fratele
azi
trebuie sa vina tata

azi
prietenul meu a plecat
si eu
te asteptam
sa vii
tata

stiti vreau
ca tata sa moara
tata e bolnav
si stiti
eu as vrea ca tata
sa se sinucida

azi cand toti se certau
eu am vorbit si toti au ras
stiti am zis
eu vreau ca tata sa moara

soarele ma facea sa transpir ca un animal
eram in pustiu si nu vedeam
nici camile pe nimeni
eram singur
nici nu puteam sa visez macar cateva persoane obosite
ce trec prin nisip ca in romanele lui Fowles
nici nu stiu de ce tata
dar nu ma simteam rau
stiam ca tu trebuie sa vii

am aflat tata
ca te-ai imbolnavit rau de tot
cineva ar fi zis ca
esti pe duca tata
esti bolnav de rinichi si
azi cand am iesit la balcon sa fumez
cerul pamantul mi s-a
parut un rinichi mare insuportabil
cu pietricele in loc de stele

tu esti
bolnav
si eu
nu pot
sa fac
nimic-nimic
decat asa
mai bine
ai muri tata

Dante calatorea prin infern
purgatoriu paradis ca sa ajunga
sa priveasca
pur si simplu
cerul cu stele
si tu trebuie sa mori
tata

strazile mi s-au intunecat
ca niste ganduri
azi gandurile mi-s toate la tine
ieri am vrut sa-i spun unei femei

te-am iubit si te voi iubi
totdeauna
nimeni niciodata
nu va putea schimba aceasta fata de tine
nici eu nici tu

dar gandurile
acestea ratacite
nu erau pentru ea

si

cobor din troleu
picioarele incep
sa-mi alerge
de fapt totul depinde
de tine
nu stiu ai venit tu sau nu
dar eu vreau sa ajung mai repede
sa deschid usa
si desi ai fost intotdeauna foarte calm
azi vreau sa deschid usa
sa-mi desfac palmele

tata eu vreau
sa deschid usa
si sa-ti zic

Taticul meu Paul Goma

taticul merge elegant ca o pisica
prin santul plin de mal
cele doua labute uneori se ating
de picioruse
atunci taticul meu e om amfibie
desteapta-te - il trage mama de-o maneca
atunci el ridica fata
gurita-i face baloane de namol
nasul lui imens este rosu ca al lui Mos Craciun
intinde o mana spre malul drept
E Paul Goma