Dupa-amiaza!

Trupurile lâncezesc în aşteptarea
dorului unui nou început,

pleoapele cad asupra ochilor
bolborosind ca nişte capace de sticle de bere;

se învârt pomii în hore sau sârbe,
fără braţe împreunate,
ci cu crengile întinse ondulat
ca nişte şerpi ce încearcă să ispitească Evele.

Minutele se rostogolesc pe grătarul
pe care vecinii îşi usucă hrana,
învelindu-se într-o pungă de fum,
părul făcându-li-se vâscos şi strălucitor.

Pe lângă maşini s-a oprit soarele
şi gâdilă asfaltul tăios ca o sperietoare.

Mâinile mele se joacă de-a teatrul
cu degetele sforâinde şi scurte,
trăgând după ele apusul ca o cortină
ce vrea să reînvie luciditatea.


A incetat Ploaia! M-am trezit dupa-amiaza cum ar veni si as mai fi dormit daca nu ar fi sunt telefonul! O sa mai scriu diseara probabil!
Acum: TEATRU DE STRADA, copii!