Am pomenit aseară de o poezie care îmi place. Am citit-o săptămâna trecută şi e destul de pătrunzătoare. De cele mai multe ori, susţin că nu-mi plac chestiile siropoase prin care cineva îi aduce un tribut altcuiva ( mă refer la relaţii de genul iubit-iubită, copil-părinţi, elev-profesor etc.), pentru că nu îmi plac exagerările (decât dacă sunt spuse pe un ton glumeţ) şi din multe alte motive mai importante decât cel pe care tocmai l-am scris. Revenind, îmi place poezia asta şi multe altele scrise pe un anumit site unde mă uit uneori să văd ce au mai adăugat. Ideea e că toată poezia asta m-a făcut să mă desprind puţin de lucrurile pe care le desfăşuram în momentul respectiv şi chiar m-a impresionat (nu mai mult decât geniul, idolul, modelul, adevărul, adolescenţa mea Nichita Stănescu - GLUMESC, evident).
"unde merge râul, tati? hai să mergem şi noi după el…
avioanele împrăştie insecticid, un polen lipicios, dulceag
pe creştetele noastre murate de frig
sălcii sciatice, apa nebună…
aici poţi căuta litere magice pe cochilii
în prundişul râcâit de picioare
chipuri de ruginăsare pe podul de fier
trece un cal şchiopătând.
trec şi scame neliniştite…
tati, râul e murdar, pentru că nu s-a spălat!
copiliţă tristă ca o ecuaţie
mă înclin în faţa ta ca la icoana unui fractal
e bine să te văd cum ţopăi pe nisipul vanilat
frunze şi pietre, pietre şi frunze, lecţii de desen
trebuie să-ţi descriu lumea înainte de toate
e ca şi cum tu ai trasa caideiarbă
cu mâna mea speriată
când eram mare, aveam un căluţ…
ca să-ţi surprind încă şi încă
privirea aia când te chinuieşti să pricepi
îmi place să te răstorn cu vorbe-ntr-o doară:
fetiţa mea, suntem doar nişte bucle cuantice…
iar tu răspunzi derutată, cu chestii furate de pe minimax
o, dar e o nebunie!
aşa te-am întrebat în obscuritatea scării, aşteptând liftul
dacă există Dumnezeu (ştiam că la patru ani nu vei minţi)
n-ai înţeles ce voiam,
dar ai replicat totuşi - cu ochi de posedată:
… când eşti în întuneric nu vezi nimic
trebuie să aprinzi lumina!
trebuia să-ţi spun altceva…
că de fapt totul e un joc
aşa cum înălţam amândoi zmeie cu ochii oblici
pe maidanul de lângă cimitir
e un fel de mario forever, ştii?
tot ce ne lipeşte, tot ce ne macină
e o valiză uitată în alt terminal
revenind pe banda rulantă
surdomută izbită în coaste
dar tu să ai un ţel, nimic mai rău decât humuirea,
febra şi înjurăturile doar un popcorn scrâşnit în dinţi
ai grijă să pui filtre cyan pe amiezi, pe vântul isteric.
păcat de castanii ăştia în uniformă,
ci tu să-ţi urmăreşti mereu gândul până la capăt
tati, mă doare colţul!…
eu voi pleca, dar scrisoarea mea te va aştepta pe site-ul ăsta
mai ferită ca-n orice seif de notar
până la sfârşitul lumilor
un angel de var, de scuipat, de vopsea purpurie,
cu un halou expirat…
reîncarnat treptat din cuvinte
ca o frescă restaurată
tati, vreau şi eu cu noi…
aşchii de raze pe craniul polizat
mintea se desface o conopidă mucedă
ca atunci când dai de şosetuţe zvârlite prin baie
icnet de pietricele lovite cap în cap
ţi-am agăţat un talisman dintr-un bob de fulgurit
o piruetă şi gata! eşti prinţesa-lebădă
şi o să vină la mine un prinţ când o să fiu ca barbie?
vei afla şi tu cândva că iubirea e un ursuleţ haribo
tragi de ea şi o întinzi între dinţi de
pare că nu se mai termină…
pare
ţi-am asortat camera oarbă cu frunze de arţar
cât vei mărşălui pe pământul ăsta crăpat de coşmaruri
oh, bunny-eat-bunny world
cu vieţile noastre date pe răzătoare
noi vom mai exista, cu siguranţă!
eternitatea e destul de lungă ca să remixeze viaţa...
ne vom întâlni prin împărăţia lui P
sau alt malaxor de culori
poate vom fi două numere prime cu burta umflată
poate două derivate obosite
desigur nu-mi vei aminti cum îţi ştergeam nasul când picai în pietriş
nu-ţi voi aminti cum vomai nopţile pe mine
ne vom saluta apoi vom trece mai departe
alungând ca o eroare de calcul bâzâitoare
străfulgerarea vagă
că m-ai întrebat cândva
pe malul unui râu nespălat
tati, cerul se întinde până la Dumnezeu?"
Sper că aţi citit toată poezia. Momentan, am o perioadă sensibilă. Amintiţi-mi să nu mă mai uit la emisiuni ce ar putea să mă facă să stau trează până târziu noaptea ca să mă gândesc la o modalitate de a-i determina pe anumiţi oameni să contribuie la binele lumii (o, da, ştiţi partea cu "Vrem o lume mai bună!").
Dragi camarazi, ne vedem pe la 8! O după-amiază plăcută! Plec, dar nu înainte de a vă arăta un cântec frumos şi de a vă aminti că urmează să văd episodul 9 din sezonul 5 Grey;s Anatomy!
Ah, şi m-am decis să nu mai vorbesc despre lucrurile care mă depăşesc (PUNCT).
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
2 comentarii:
Crina, mi-a mers la suflet videoclipul pe care l-ai ales pentru asortarea poemului. Eu aş fi ales ceva mai sfâşietor, gen Joan Osborne "If God Was One of Us", pentru că un fel de sfârtecare am simţit eu când am scris. Dar şi videoclipul acesta e bun, nu-l ştiam, mersi. Îmi place faptul că scrii foarte îngrijit, ceea ce arată că ai o minte de cristal, şi îmi mai place faptul că ai 16 ani şi crezi în schimbarea lumii printr-un gând luminos, gen "Pay it forward". Intuiţia mea îmi spune că vei ajunge departe. Ai grijă de tine, colega. Lumea e nesfârşită şi înspăimântătoare şi superbă, şi trebuie să strălucim în ea ca şi cioburile în noroi. Asta cred că am uitat să scriu în poem. Numai bine în noul an să ai!
Mulţumesc! Cuvintele dvs. mi-au înseninat seara cu adevărat! Mă bucur că vă place melodia aleasă, face parte dintre preferatele mele, aşa cum şi poezia dvs. este inclusă în lista mea de lucruri pe care le-aş citit oricând şi care ar reuşi, cu siguranţă, să mă impresioneze la fiecare lectură.
Multă fericire şi dvs. în noul an!
Trimiteți un comentariu