Singuri, copii saturnieni
de Ela Victoria Luca
ceva nu se întâmplă de fapt
nu suntem în danemarca dar dacă am fi
tot ce e putred s-ar şterge
la prima mişcare
când celălalt se scutură de el însuşi
lasă pe străzi şi numele şi dragostea
copiii se uită nemiloşi calcă prin ea
atât va rămâne
pojghiţa transparentă pe bocancii lor mici
până la prima joacă prin iarbă
am fi avut ceva numai al nostru
o grădină suspendată
o lume din care să nu ieşim murdari
un havuz de stări bune
din el ar fi sărit peştii-dorinţă
dar chestia asta în noi numită magie
e numai gheaţa de pe stabilopozi
sau gustul sălciu al tăcerii
atât cât am ştiut să fim copii fără mâl
fără descompuneri
ceva nu e bine deloc
cafeaua rece mâncarea în miezul nopţii
se absorb ca plumbul
aşa cum iluziile se depun tot mai lent
în spaţii tandre
şi simţim că toate lucrurile scapă
din mâinile încremenite
nu ne mai cuprindem în braţe
dormim stingheri iubim prea singuri
Promit că mâine voi scrie despre patinaj, activităţile mele şcolare şi extraşcolare, ziua mea, ce mai citesc, ce mai ascult etc.
Nu e tocmai ce aş asculta de obicei, dar îmi place!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu